Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Preturile mari au modificat cererea de apartamente in blocuri noi

Preturile mari au modificat cererea de apartamente in blocuri noi
Scumpirea locuintelor i-a determinat si pe investitori sa reduca suprafetele locuintelor. Tinerii sint principalii clienti ai dezvoltatorilor imobiliari.


Noua cerere se orienteaza in special dupa
pretul final, care este dat de suprafata locuintei si de costul fixat de dezvoltatorul
ansamblului. Un studiu realizat recent de compania imobiliara Atisreal Romania
arata ca cererea cea mai mare este pentru garsoniere si pentru locuintele cu
doua camere.



Astfel, conform datelor Institutului National de Statistica citate de acest raport,
25% din cererea de locuinte este pentru garsoniere, in vreme ce 40% vizeaza
apartamentele cu doua camere. Locuintele mai mari sint mai putin populare.
Apartamentele cu trei camere au o pondere de 30%, in vreme ce restul cererilor
sint pentru locuintele mai mari.



 



Explicatia pentru aceasta situatie este
simpla. In cazul apartamentelor noi marimea conteaza destul de mult.




„Puterea de cumparare si pretul de vinzare pe metru patrat influenteaza in mod
direct marimea locuintelor si tipul de finisaje solicitate. Majoritatea
clientilor prefera sa achizitioneze apartamente cu unul sau cu doua dormitoare,
locuintele cu trei dormitoare sau duplexurile fiind mai putin cautate in acest
moment de catre cumparatori, deoarece cererea este puternic influentata de
pret“, se arata in studiul realizat de Atisreal.



Dezvoltatorii mizeaza din ce in ce mai mult pe locuinte mai putin spatioase, de
multe ori similare ca dimensiuni apartamentelor vechi. Astfel, in cazul
garsonierelor se poate vorbi in medie de suprafete utile cuprinse intre 35 si
40 de metri patrati, pentru locuintele cu doua camere - intre 60 si 70 mp, la
cele cu trei camere - intre 80 si 90 mp, iar pentru apartamentele cu patru
camere se ajunge la 90-100 mp.



Apartamentele noi sint solicitate in special de tinerii care nu mai vor sa
traiasca in vechile cartiere. Conform celor de la Atisreal Romania, in prezent,
dezvoltarea segmentelor de apartamente si vile este sustinuta de categoria
populatiei tinere, intre 35 si 40 de ani. O problema pentru cei care doresc sa
cumpere un apartament nou o reprezinta costurile. „Venitul mediu net pe familie
trebuie sa depaseasca 2.000-2.500 de euro pentru a se putea obtine un credit
ipotecar. Clientii potentiali locuiesc aproape exclusiv in blocuri vechi
construite inainte de 1990, in garsoniere si apartamente cu un singur
dormitor“, spun autorii studiului.



Posibilitatile financiare ale clientilor au stabilit si o limita de pret pentru
apartamentele din noile ansambluri rezidentiale. Populatia cu venituri medii
solicita in principal apartamente cu preturi sub 1.800 de euro/mp + TVA. Pretul
mediu al unui apartament nou construit se situeaza intre 1.400 si 1.800 de
euro/mp construit.



Multi investitori



Un segment important al publicului vizat de dezvoltatorii imobiliari il
reprezinta investitorii care achizitioneaza mai multe locuinte din stadiul de
proiect pentru a le revinde ulterior. „Intre 10 si 40% dintre apartamentele
vindute in faza de constructie sint cumparate de investitori cu scopul de a le
revinde sau de a le inchiria. Cei care doresc sa le revinda incearca sa faca
acest lucru inainte de livrarea proiectului pentru ca ultima transa de plata sa
fie suportata direct de utilizatorul final.



Deci putine apartamente ramin nevindute catre end-useri cind sint finalizate“,
spune Simina Istrate, consultant Colliers. Posibilitatea ca unele apartamente
vindute investitorilor sa ramina neocupate si astfel sa afecteze vinzarile
catre consumatorii finali i-a determinat pe unii dezvoltatori sa limiteze
numarul apartamentelor care vor fi vindute catre aceasta categorie de clienti.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2896 ori