Chiriile din centrele comerciale au scazut pana la nivelurile din 2002

Marti, 10 August 2010, ora 15:33
1660 citiri
Chiriile din centrele comerciale au scazut pana la nivelurile din 2002

Nivelul chiriilor din centrele comerciale a ajuns la cel practicat in 2002 cand piata era intr-o faza incipienta de dezvoltare, potrivit unui studiu al Jones Lang LaSalle care releva o scadere a chiriilor cu 10-15% in trimestrul doi fata de primele trei luni, tendinta care va continua si in perioada urmatoare, informeaza Mediafax.

"S-a observat o scadere moderata a chiriilor, chiar si in centrele comerciale performante. In trimestrul doi, in Bucuresti, cele mai mari chirii au scazut la 60-75 euro pe metru patrat pe luna, in timp ce unitatile de pe cele mai importante artere comerciale atrag, in medie, chirii cuprinse intre 60 si 70 euro pe metru patrat pe luna", se arata intr-un raport al companiei de consultanta imobiliara.

In ceea ce priveste oferta de pe piata, in trimestrul al doilea, atat in Bucuresti, cat si la nivel national nu a fost inaugurat niciun centru comercial.

Astfel, stocul modern de spatii comerciale in Bucuresti a ramas la 580.000 metri patrati, in timp ce la nivel national a ajuns la 1,4 milioane metri patrati.

In al doilea trimestru au fost relansate insa doua proiecte de anvergura, respectiv prima faza a proiectului Colosseum, amplasat in zona de nord vest a Bucurestiului, constand intr-un parc de retail cu o suprafata de 55.000 metri patrati, precum si Polus Center in Constanta cu o suprafata de 50.000 metri patrati. Ambele proiecte au ca termen de finalizare 2011.

"Pentru anul 2011 numarul proiectele anuntate este in scadere, doar sase proiecte fiind propuse spre finalizare, in Bucuresti si cinci orase secundare, insumand 240.000 metri patrati. Relansarea celor doua proiecte pentru care dezvoltatorii au reusit sa securizeze finantarea, intrarea unor noi retaileri (retailerul suedez H&M si operatorul Pure Fitness, n.r.), reprezinta semne pozitive pentru piata locala de retail", se arata in raport.

Autorii studiului mentioneaza tendinta retailerilor de a analiza mai atent conceptul si specificatiile noilor proiecte, amplasarea precum si calitatea management-ului centrelor comerciale.

Si pe piata birourilor, raportul preconizeaza o reducere a numarului de proiecte cu finalizare in urmatorii doi sau trei ani.

Cu exceptia proiectelor de birouri a caror finalizare poate fi amanata din 2010 pentru anul 2011, pe piata locala nu au fost anuntate noi proiecte cu termenul de predare in anul 2011.

Stocul total al anului 2010 este estimat la 280.000 metri patrati, cu aproximativ 50% deja finalizati in prima parte a anului.

"Avand in vedere ca in cel de-al doilea semestru nu se previzioneaza o revenire a pietei, reducerea drastica a numarului de proiecte pentru anii urmatori poate constitui o oportunitate pentru acei dezvoltatori care au posibilitatea sa demareze noi proiecte de birouri la standarde internationale (pe cat posibil in zone centrale). Presupunand o revenire constanta a economiei locale in urmatorii doi ani, atunci putem asista in intervalul 2012-2013 la o deficienta de spatii noi de birouri", se spune in raport.

Stocul modern de spatii de birouri a atins 1,64 milioane metri patrati, din care 19,8% reprezinta suprafata neocupata, dublu fata de perioada similara a anului trecut. 

#birouri, #chirii, #comerciale, #retaileri, #spatii , #Chirie