Investitiile imobiliare din regiune, in cadere libera

Marti, 14 Aprilie 2009, ora 11:56
2348 citiri
Investitiile imobiliare din regiune, in cadere libera

Investitiile imobiliare in zona Europei Centrale si de Est s-au cifrat la 8,9 miliarde de euro, in 2008, in scadere cu 43 de procente fata de anul precedent. 

In cele sase piete din regiune - Polonia, Ungaria, Cehia, Romania, Rusia si Ucraina - au fost tranzactionate 160 de proprietati, potrivit unui comunicat al firmei de consultanta imobiliara DTZ Echinox, remis Ziare.com.

Romania se afla pe pozitia a treia in ceea ce priveste valoarea investitiilor, dupa Rusia si Polonia. Astfel, tara noastra detine 13,7 procente din totalul investitiilor, in timp ce Rusia controleaza 45,8 procente, iar Polonia 19,1 procente.

Suntem urmati Republica Ceha, cu 11,2 procente, Ucraina, cu 5,6% si Ungaria, cu 4,6 procente.

In ciuda colapsului pretului la petrol, in 2008, si a economiei slabe, Rusia a ramas lider in zona, fiind cea mai atractiva piata si singura care a inregistrat o crestere relativa in volum, fata de 2007.

Cele mai puternice scaderi s-au inregistrat in Ungaria, Ucraina si Cehia.

Valoarea medie a tranzactiilor a scazut la 55 de milioane de euro in 2008, fata de 85 de milioane de euro in 2006. A crescut insa ponderea tranzactiilor de peste 100 de milioane de euro, de la 52% in 2007, la 60% anul trecut, cea mai mare parte a acestora desfasurandu-se in Rusia.

Romania se afla pe a patra pozitie in topul celor mai mari afaceri in domeniu, prin vanzarea proiectului Upground, cu 340 de milioane de euro. Primele trei pozitii sunt ocupate de tranzactii din Rusia, cu valori intre 570 - 350 de milioane de euro.

Fata de 2007, a crescut numarul investitiilor efectuate de oamenii de afaceri locali, de la 16% la 22%, in 2008. Cele mai active piete din acest punct de vedere au fost Rusia, Ucraina si Cehia.

Germanii au ramas cei mai importanti investitori straini in Europa Centrala si de Est, reprezentand 31% din total. Rusii sunt pe locul doi, cu 14% din cota de piata, iar britanicii pe locul trei, controland 10,6%.

Cel mai activ segment din piata imobiliara din Romania a fost cel de retail, reprezentand 18,3 procente din totalul din regiune.

"Mafia imobiliara" îi mulțumește lui Nicușor Dan!
"Mafia imobiliara" îi mulțumește lui Nicușor Dan!
Prin natura meseriei am tangenta saptamanal cu cei mai mari dezvoltatori, constructori si investitori in real estate. In ultimele saptamani, avand in vedere conjunctura alegerilor locale, evident...
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Nu doar companiile occidentale vin să facă bani în România, ci și arabii, mai nou. Florin Barbu, ministrul Agriculturii din partea PSD, a anunțat investițiile pe care antreprenorii din Qatar...
#investitii, #imobiliare, #apartamente, #case, #chirii , #Chirie