Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Magazinul Cocor va fi redeschis in mai sau septembrie

Magazinul Cocor va fi redeschis in mai sau septembrie

Magazinul Cocor din Bucuresti, inchis in 2008 pentru extindere si modernizare, va fi redeschis in luna mai, daca gradul de inchiriere va fi de peste 85%, in caz contrar urmand sa fie relansat in septembrie.

Decizia actionarilor Cocor Bucuresti (COCR), firma care detine centrul, a fost transmisa, luni, Bursei de Valori Bucuresti, printr-un comunicat.

Cocor a inchis in mai 2008 centrul comercial pentru extindere si modernizare, alocand in acest sens un buget de investitii de aproape 26 milioane euro, fara TVA.


Dupa deschidere, centrul se va numi Cocor Luxury Store. Initial, magazinul urma sa fie redeschis in noiembrie 2009.


De asemenea, actionarii au aprobat diminuarea unui credit cu aproximativ un milion de euro, la 18 milioane de euro, si modificarea graficului de rambursare a imprumutului.


Totodata, va fi constituita o societate comerciala cu raspundere limitata, controlata integral de Cocor, cu un capital social de 1.000 de lei, care va opera un centru spa.


In ceea ce priveste indemizatiile membrilor CA ai firmei, actionarii au dispus pastrarea acestora la nivelul brut, fara TVA, aprobat anterior. In cazul presedintelui CA, indemnizatia va fi redusa la 42.000 lei/luna brut, fara TVA, in timp ce indemizatiile membrilor Comitetului de Audit au fost majorate la 4.000 lei/luna.


"Se aproba amanarea platilor indemnizatiilor suplimentare ale administratorilor SC Cocor SA (...), cu exceptia unor sume de 280.000 lei net care se vor plati fiecarui administrator executiv si membrilor comitetului de audit neconfirmati, in functie de disponibilitatile financiare in cursul anului 2010", se arata in comunicat.


Firma Cocor a avut anul trecut un profit net preliminar de 7,5 milioane lei (1,7 milioane euro), fata de pierderile de 13,4 milioane lei din 2008, dupa ce a vandut SIF Transilvania (SIF3) un pachet de actiuni la o societate hoteliera.


Cifra de afaceri a avansat de la 11 milioane lei in 2008 la 11,4 milioane lei (2,6 milioane euro). Valoarea de anul trecut este cu 10% mai redusa comparativ cu cifra estimata in Bugetul de Venituri si Cheltuieli, de 12,7 milioane lei.


Cocor are un capital social de 12 milioane lei, divizat in 301.691 de actiuni cu o valoare nominala de 40 de lei. Potrivit celor mai recente raportari, SIF Transilvania are 10,25% din titluri, iar SIF Muntenia (SIF4) detine 10% din actiuni.


In actionariat se mai regasesc fondul de investitii Broadhurst Investments (13,32%), Daniel Stoica (14,66%) si Liviu Ursan (14,83%).


Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Cocor a fost realizata pe 27 ianuarie, cand pretul a scazut cu 4,55%, la 210 de lei. La aceasta cotatie, firma are o capitalizare de 63,3 milioane lei.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1685 ori
Citeste mai multe desprecocor magazin inchiriere cocor luxury store