Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

analiza Imobiliare.ro

In Cluj, mai scump ca in Bucuresti. Cum au evoluat preturile apartamentelor in 2019

In Cluj, mai scump ca in Bucuresti. Cum au evoluat preturile apartamentelor in 2019


Pe parcursul anului trecut, preturile apartamentelor si-au continuat traiectoria ascendenta, insa au intrat pe o panta usor mai abrupta comparativ cu 2018.

La sfarsitul lui decembrie 2019, suma medie solicitata pentru apartamentele disponibile spre vanzare la nivel national (atat vechi, cat si noi) a ajuns la 1.341 de euro pe metru patrat util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro; aceasta valoare marcheaza o crestere de 1,6% fata de finele lui noiembrie, cand o asemenea unitate locativa putea fi achizitionata, in medie, cu 1.320 de euro pe metru patrat util.

Comparativ cu perioada similara a anului anterior, cand pretentiile vanzatorilor se situau la 1.239 de euro pe metru patrat util, nivelul de pret valabil la inceput de 2020 este cu 8,2% mai ridicat.

Important de mentionat ar fi ca, desi apartamentele s-au apreciat ceva mai mult in 2019 fata de 2018, marjele de crestere inregistrate in cei doi ani anteriori au fost mai ridicate decat atat - este vorba despre un avans de aproape 11% in 2017 si, respectiv, de un plus de 10,4% in 2016.

Bucuresti:

In cel mai mare oras al tarii, asteptarile vanzatorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.413 euro pe metru patrat util la sfarsit de 2019, in crestere cu 1,9% fata de luna noiembrie (cand costau 1.387 de euro pe metru patrat util).

In ultimele 12 luni, apartamentele din Capitala au consemnat, per ansamblu, un avans de 5,8% (de la 1.335 de euro pe metru patrat util in decembrie 2018).

Tendinta de crestere a fost sustinuta mai ales de locuintele din blocurile vechi, care s-au apreciat cu 9% in decurs de un an, de la 1.232 la 1.343 de euro pe metru patrat.

Apartamentele noi, pe de alta parte, au ajuns in ultima luna a anului la un nivel de pret de 1.462 euro pe metru patrat util, ceea ce marcheaza un avans de 3,5% la 12 luni, de la 1.412 euro pe metru patrat util.

Brasov:

In orasul de la poalele Tampei, apartamentele costau, in medie, 1.178 de euro pe metru patrat la sfarsitul lui decembrie 2019, in crestere cu 1,7% fata de noiembrie (de la 1.158 de euro pe metru patrat) si, respectiv, cu 6,9% fata de perioada similara a anului anterior (cand se situau la 1.102 euro pe metru patrat).

Unitatile locative vechi au ajuns la o valoare de listare medie de 1.144 de euro pe metru patrat util, in conditiile unui avans anual de 5,7% (de la 1.082 de euro pe metru patrat). Locuintele noi, pe de alta parte, au consemnat o crestere de 6,4% anul trecut, de la 1.155 la 1.229 de euro pe metru patrat.

Cluj-Napoca:

In 2019, capitala Transilvaniei a tinut, din nou, capul de afis in ceea ce privette cresterile de pret in randul marilor orase analizate.

Aici, Indicele Imobiliare.ro a ajuns la o valoare de 1.712 euro pe metru patrat util la finele lunii decembrie, in crestere cu 0,2% fata de noiembrie (de la 1.709 euro pe metru patrat) si, respectiv, cu 10,1% fata de perioada similara a anului 2018 (de la 1.555 de euro pe metru patrat).

Apartamentele vechi din oras au ajuns la o valoare de 1.739 de euro pe metru patrat, ceea ce echivaleaza cu un plus de 9,2% la 12 luni (fata de un nivel de 1.593 de euro pe metru patrat la finele lui 2018).

Locuintele nou-construite au inregistrat, in aceeasi perioada, o crestere si mai semnificativa, anume 11,5%, de la 1.516 la 1.691 de euro pe metru patrat.

Constanta:

In orasul de la malul marii, suma medie solicitata pentru un apartament s-a majorat cu 2,6% in decembrie fata de noiembrie (de la 1.179 la 1.210 euro pe metru patrat util) si, respectiv, cu 8,3% in ultimele 12 luni (de la 1.117 euro pe metru patrat util).

Constanta ocupa, astfel, locul al doilea in clasamentul anual al cresterilor de pret consemnate in marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro.

Apartamentele vechi din oras se situau la un nivel de pret de 1.209 euro pe metru patrat util la inceput de an, in crestere cu 7,7% fata de perioada similara a anului anterior (cand costau 1.123 de euro pe metru patrat).

Locuintele noi din oras s-au apreciat chiar mai mult, anume cu 10,2%, de la 1.100 la 1.212 euro pe metru patrat util.

Iasi:

In capitala Moldovei, apartamentele noi si vechi au consemnat o crestere de pret de 0,6% in ultima luna a anului trecut (de la 1.031 la 1.037 de euro pe metru patrat util); fata de decembrie 2018, insa, cand locuintele se tranzactionau cu 1.010 euro pe metru patrat, avansul s-a cifrat la 2,7%.

Dintre marile orase analizate, Iasiul este, astfel, centrul regional cu cea mai mica marja anuala de crestere, situandu-se la polul opus fata de Cluj-Napoca.

In orasul din nord-estul tarii, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 5,3% in ultimele 12 luni (de la 996 la 1.049 de euro pe metru patrat util), in vreme ce locuintele nou-construite au consemnat o crestere de doar 1,1%, de la 1.018 la 1.029 de euro pe metru patrat.

Timisoara:

In orasul de pe Bega, asteptarile vanzatorilor de apartamente s-au majorat cu 0,3% in decembrie fata de noiembrie 2019 (de la 1.269 la 1.273 de euro pe metru patrat util) in vreme ce, la 12 luni, avansul a fost de 5,5% (de la o valoare de 1.207 euro pe metru patrat util).

Cu un pret mediu de 1.272 de euro pe metru patrat, apartamentele vechi din oras sunt, in prezent, cu 4,9% mai scumpe decat in urma cu 12 luni (cand costau 1.213 euro pe metru patrat). Apartamentele din cadrul noilor ansambluri rezidentiale, pe de alta parte, s-au apreciat in ultimul an cu 7,5%, de la 1.187 la 1.276 de euro pe metru patrat util.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 4782 ori
Citeste mai multe desprepreturile apartamentelor in 2019