Locuintele noi se ieftinesc cu inca 20 la suta

Miercuri, 08 Aprilie 2009, ora 15:10
2404 citiri
Locuintele noi se ieftinesc cu inca 20 la suta

Preturile apartamentelor din noile complexe din Bucuresti si Sofia ar putea scadea in acest an cu 10-20%, scaderea mai mare fiind preconizata in capitala Romaniei.

Aceasta este una dintre principalele concluzii ale unui raport realizat de Reas, o firma poloneza de consultanta imobiliara, in cooperare cu Jones Lang LaSalle, o companie specializata in servicii imobiliare si management investitional, cu 30.000 de angajati si filiale in 60 de tari.

"Este posibil ca dezvoltatorii imobiliari sa inceapa sa ofere noi reduceri de preturi. O corectie a pretului mediu pe piata imobiliara pana la un nivel de 10-20% este probabil sa aiba loc in 2009, si se pare ca Sofia va experimenta discounturi mai putin severe, comparativ cu Bucurestiul", se arata in studiul citat.

Potrivit acestuia, in cursul anului trecut a devenit clar faptul ca o parte din oferta dezvoltatorilor in Romania si Bulgaria nu a fost adaptata la cererea locala.

Cei mai multi dintre investitorii straini s-au "evaporat" pe parcursul anului trecut, iar pentru ca investitorii locali nu au avut acces la piata creditelor ipotecare, vanzarile de locuinte practic s-au sistat. In timp ce o parte a apartamentelor s-a acumulat in oferta, o alta buna parte nu vor fi finalizate sau finalizarea lor va fi amanata.

Ca o reactie la nivelurile scazute de tranzactionare, preturile la imobiliare atat in Bucuresti cat si in Sofia au cunoscut un declin in cursul anului 2008, mai arata studiul Reas.

Astfel, pretul mediu la unitatile rezidentiale oferite pe piata primara din Bucuresti, la sfarsitul anului 2008, a fost in jurul a 1.800 euro pe mp (pretul mediu brut pe suprafata utilizabila), in timp ce preturile in Sofia au oscilat in jurul valorii de 1.250 euro pe mp.

Anul 2009 va marca pietele de locuinte din aceste state proaspat membre ale Uniunii Europene. Pentru prima data acestea se vor confrunta cu o criza in cadrul ciclului de dezvoltare imobiliara. Buna dar extrem de scurta perioada de prosperitate pentru dezvoltatori se pare ca a trecut.

Asa ca unii dintre dezvoltatori imobiliari vor decide sa se retraga, iar altii vor astepta vremuri mai bune pentru relansarea proiectelor lor.

"Mafia imobiliara" îi mulțumește lui Nicușor Dan!
"Mafia imobiliara" îi mulțumește lui Nicușor Dan!
Prin natura meseriei am tangenta saptamanal cu cei mai mari dezvoltatori, constructori si investitori in real estate. In ultimele saptamani, avand in vedere conjunctura alegerilor locale, evident...
#bucuresti, #criza, #dezvoltare, #ieftinire, #imobiliare, #locuinte, #sofia , #Preturi apartamente