Nu va grabiti sa cumparati apartamente! Preturile mai scad cel putin un an

Marti, 08 Februarie 2011, ora 00:38
3439 citiri
Nu va grabiti sa cumparati apartamente! Preturile mai scad cel putin un an

"Agentiile imobiliare spun ca preturile de pe piata imobiliara au inceput sa urce; in realitate, piata este mai degraba blocata, nu se fac tranzactii la nivelul actual de preturi. Daca bancile comerciale vor incepe sa vanda din activele pe care le au datorita creditelor neperformante din portofoliu, pretul apartamentelor va reincepe sa scada pentru inca un an" a declarat analistul financiar, Dragos Cabat, in cadrul emisiunii "Pontul Valutar". 

Iata cele mai importante idei din emisiunea "Pontul Valutar":

Piata imobiliara: s-a atins pragul minim al scaderilor?

- in primii ani de dupa aderarea Romaniei la UE, multi investitori au crezut in potentialul de crestere economica pentru tara noastra si au asociat acestei cresteri si un potential de crestere pe piata imobiliara

- un pret normal de piata pentru un apartament in Bucuresti ar trebui sa fie intre 600 si 800 euro/mp

- pentru locuintele noi sau vilele care beneficiaza de o curte si de conditii superioare de confort preturile normale ar trebui sa ajunga la 1000-1200 euro/mp

- in perioada de boom, preturile ajunsesera catre 2000 euro/mp in blocurile vechi de 50-60 de ani, in Bucuresti

- piata speculativa a determinat o crestere exagerata a pretului la apartamente si a generat o decorelare intre preturile apartamentelor si salariul mediu al romanilor, pentru ca nu ei au fost cei care au cumparat apartamentele ci alti investitori financiari

- ar trebui sa existe o legatura atat intre salarii si preturile apartamentelor cat si intre preturile apartamentelor si chiriile din piata

- potrivit unor indicatori calculati la nivel european, pretul unui apartament ar trebui sa reprezinte chiria obtinuta in 10-12 ani de utilizare a acelui apartament

- agentiile imobiliare spun ca preturile de pe piata imobiliara au inceput sa urce; in realitate, piata este mai degraba blocata, nu se fac tranzactii la nivelul actual de preturi 

- daca bancile comerciale vor incepe sa vanda din activele pe care le au datorita creditelor neperformante din portofoliu, pretul apartamentelor va reincepe sa scada pentru inca un an

- in 2012 va avea loc o stabilizare a preturilor

Cu ce s-a ales Romania dupa boom-ul imobiliar?


- primul efect pozitiv a fost ca unii dintre romani care detineau proprietati imobiliare au putut sa puna aceste proprietati ca si garantie la banci si sa ia credite importante

- un alt efect pozitiv a fost senzatia de bunastare pentru romani care a generat si o crestere a salariilor in perioada 2006-2008

- a avut loc si antrenarea sectoarelor conexe domeniului constructiilor de locuinte: materiale de constructii, mobila, bunuri de folosinta indelungata, etc.

- au fost si efecte negative, in special faptul ca romanii au crezut ca sunt mai bogati si au inceput sa consume mai mult decat isi permiteau

- un element cu efect negativ asupra companiilor a fost acela ca randamentele foarte mari oferite de investitiile imobiliare au deturnat banii din companii catre acest tip de investitii, in detrimentul investitiilor productive pe care ar fi trebuit sa le faca firmele

- cel mai rau dintre toate efectele negative a fost cresterea costurilor atat pentru companiile care aveau nevoie sa inchirieze spatii, atat in Bucuresti dar si in tara, cat si pentru romanii obisnuiti, care au fost nevoiti sa aloce tot mai mult, ca procent din veniturile totale, in asigurarea platii ratelor sau chiriilor

- preturile de acum 2-3 ani nu se vor mai intoarce si chiriile vor scadea in perioada urmatoare, ceea ce va aduce un oarecare echilibru intre cerere si oferta si o imbunatatire a calitatii pietei imobiliare

Pontul valutar

- in ultima saptamana, volatilitatea leului a fost destul de redusa fata de euro, au fost mai multe zile de apreciere dar si o intoarcere de trend, totul in banda 4,25-4,27 lei/euro

- nici in perioada urmatoare nu vom avea variatii foarte mari de la o zi la alta, daca nu se intampla lucruri foarte grave la nivelul UE

- daca deficitele externe si interne pe care le are Romania nu vor putea sa fie ajustate prin masurile de austeritate, acestea ar putea fi ajustate prin cursul de schimb

- cata vreme nu suntem membri ai zonei euro, Romania beneficiaza de avantajul de a-si putea regla dezechilibrele si prin politici monetare, nu numai politici fiscale

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#boom imobiliar, #curs valutar, #dragos cabat, #piata imobiliara, #pontul valutar, #preturi apartamente, #scadere preturi la case , #Preturi apartamente