Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Piata imobiliara, zguduita serios in 2008

Piata imobiliara, zguduita serios in 2008
Dupa o perioada de crestere temperata inregistrata in primele luni din 2008 pe piata imobiliara rezidentiala, a urmat o perioada de stagnare, iar din a doua jumatate a anului, tendinta generala de scadere a devenit evidenta la nivelul intregii tari, arata un studiu realizat de imobiliare.ro. Potrivit studiul, care analizeaza evolutia pietei rezidentiale la nivelul celor mai reprezentative orase din Romania si care se refera la preturile ofertelor de vanzare la apartamentele cu 2 camere, Bucurestiul si Constanta ies oarecum din tipar. Astfel, consultantii imobiliari sustin ca in primul caz tendinta de scadere s-a manifestat mai repede decat in restul tarii, iar in cel de-al doilea scaderea a fost mai putin evidenta.


In ceea ce priveste numarul ofertelor, reprezentantii imobiliare.ro sunt de parere ca trendul este unul crescator pe tot parcursul anului. "In ciuda previziunilor optimiste de la inceputul anului, 2008 arata primele semne ale blocarii sectorului imobiliar lasand loc interpretarilor asupra a ceea ce va urma in 2009", sustin consultantii imobiliari.



Bucuresti - din luna aprilie preturile de ofertare au inceput sa coboare



Datele statistice ale imobiliare.ro arata ca in perioada ianuarie - martie, preturile de ofertare a apartamentelor cu 2 camere au crescut considerabil, insa incepand cu luna aprilie au aparut primele semne de stagnare, chiar de scadere. Valoarea medie maxima a fost atinsa in prima jumatate a anului, in a doua parte a lunii martie, cand, pentru un apartament cu 2 camere intr-un imobil vechi din capitala se cerea 120.000 euro. Totusi, incepand cu luna aprilie, insa, preturile de ofertare tind sa coboare, ajungand in decembrie la o medie de 105.616 euro, sub valoare inregistrata la inceputul anului.



Brasov - pretul mediu al unui apartament cu 2 camere se situa, la sfarsitul lui decembrie, in jurul a 75.000-76.000 euro



In primele 5 luni ale anului, preturile au continuat trendul crescator din anii anteriori. Potrivit consultantilor imobiliari, in lunile de vara, insa, tendinta de crestere se domoleste, existand semnale care indica faptul ca va urma un trend descendent. Astfel, daca pretul mediu al ofertelor de vanzare la inceputul lunii ianuarie era putin sub 70.000 de euro, valoare maxima de 78.400 de euro a fost atinsa in luna iunie. Tendinta de scadere a inceput sa se manifeste in a doua jumatate a anului, iar la sfarsitul lunii decembrie, pretul mediu de ofertare a unui apartament cu 2 camere din Brasov se situa in jurul valorii de 75.000-76.000 de euro.



Cluj-Napoca - a doua parte a anului 2008 a adus primele scaderi de preturi



In Cluj, in primele 3 luni ale anului, preturile au crescut alert, ajungand in medie la 78.000 de euro, valoare inregistrata la sfarsitul lunii martie. Cresterea a continuat si in urmatoarele luni, pragul maxim al anului, putin peste 80.000 de euro, fiind inregistrat in intervalul mai - iunie. A doua parte a anului a adus primele scaderi, astfel incat, in luna decembrie, un apartament cu 2 camere in Cluj era scos la vanzare pentru un pret mediu de 76.000 de euro, sub cel inregistrat la inceputul anului..



Constanta - luna decembrie aduce primele semne de scadere




Reprezentatii studiului mai spun ca, per ansamblu, Constanta este orasul in care trendul descrescator al preturile este mai putin evident. Totusi, si aici se remarca faptul ca in a doua jumatate a anului, ritmul de crestere a incetinit considerabil, fiind vorba mai degraba de o stagnare. Punctele de minim si maxim au fost atinse in luna ianuarie (68.372 de euro) respectiv iulie - noiembrie (aproximativ 76.000 de euro). Totusi, luna decembrie aduce primele semne de scadere, astfel incat, la sfarsitul lui 2008 pretul mediu de ofertare era de 74.600 de euro.



Iasi - capitala Moldovei confirma tendintele generale inregistrate in celelalte orase mari din tara




In ceea ce priveste evolutia preturilor apartamentelor cu 2 camere, capitala Moldovei confirma tendintele generale inregistrate in celelalte orase mari din tara. Daca la inceputul anului pretul se situa in jurul valorii de 60.000 de euro, in lunile de vara, pentru un apartament cu 2 camere se cerea in medie 68.000 de euro. In ultima parte a anului, pretul a inceput sa urmeze un trend descendent, ajungand in decembrie la o valoare de 63.355 de euro.



Timisoara - un apartament cu 2 camere intr-un bloc vechi era ofertat in decembrie la 71.400 euro




In orasul de pe Bega, preturile au inregistrat, de asemenea, cresteri in prima jumatate a anului, urmate de o perioada de scadere in cea de-a doua. Valoarea minima a pretului mediu de ofertare a fost inregistrata la inceputul anului, in luna ianuarie, in timp ce in intervalul mai - august s-au inregistrat cresteri ducand la un pret mediu maxim de peste 74.000 de euro. In luna decembrie, la Timisoara, un apartament cu 2 camere intr-un bloc vechi era ofertat in medie la 71.400 de euro.



Numarul ofertelor este in creste, iar interesul cumparatorilor pentru locuinte nu a disparut



Autorii studiului mai spun ca numarul ofertelor active in piata este in crestere. La sfarsitul lunii decembrie, portalul imobiliare.ro inregistra 81.096 oferte de vanzare a apartamentelor vechi, fata de 50.264 la inceputul anului. Doar in cazul Bucurestiului, numarul ofertelor de vanzare a apartamentelor publicate in portal a crescut de la 32.886 pana la 53.849.



In ceea ce priveste interesul cumparatorilor finali pentru piata imobiliara acesta nu a disparut, insa regulile jocului nu mai sunt aceleasi, sustin consultantii. "Nevoia de informare exista, uitati-va la ce s-a intamplat cu traficul portalului nostru. Numarul vizitatorilor care ne acceseaza saptamanal se apropie de 70.000", sustine marketing manager al imobiliare.ro, Daniel Crainic.



La randul sau, directorul general  al imobiliare.ro, Adrian Erimescu, sustine ca daca vor dori sa incheie tranzactii in continuare, agentiile imobiliare vor trebui sa isi indrepte eforturile spre a promova eficient ofertele, sa mentina permanent contactul cu proprietarul pentru a se informa la timp in legatura cu modificarile de pret si a tine pasul cu ritmul pietei.



"Piata imobiliara din Romania a suferit o schimbare majora, principalii clienti, speculantii, dispar, iar consumatorul final devine mult mai exigent, constient de faptul ca el este cel care face regulile, deoarece , in noile conditii de piata, ocupa o pozitie de forta", sustine Erimescu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1849 ori