Prima Casa si TVA de 5%, criticate de investitorii imobiliari

Miercuri, 24 Noiembrie 2010, ora 12:51
2157 citiri
Prima Casa si TVA de 5%, criticate de investitorii imobiliari

Investitorii imobiliari considera ca Guvernul ar trebui sa aloce mai mult timp elaborarii legilor pentru ca acestea sa nu mai fie interpretabile, sustinand, pe de alta parte, ca masuri precum TVA de 5% si programul Prima Casa incurajeaza constructia de locuinte de proasta calitate, anunta Mediafax.

"Guvernul nu vrea sa lase carma din mana si vrea sa aiba tot mai mult control pe aceasta piata (imobiliara - n.r.).

Rezultatul este prea multa legislatie, o parte care nu poate fi aplicata. Guvernul indruma dezvoltatorii catre un drum care nu e bun si obliga sa se vanda apartamente proaste.

Daca adaugam si birocratia, interesul nostru moare in fiecare zi pentru noi investitii", a declarat, intr-un seminar de profil, Shimon Galon, directorul general executiv al GTC (Globe Trade Center), unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de pe piata locala.

El a aratat ca sectorul imobiliar este ca "o locomotiva", care daca merge, trage mai multe vagoane, astfel ca Guvernul ar trebui sa lase aceasta industrie sa se dezvolte.

"Nu vrem sa existe atat de multa legislatie, toata lumea construieste fara prea multe explicatii. Nu este posibil sa stai doi ani sa obtii o autorizatie de constructii, lasati-ne sa construim, dupa reguli, dar nu prea multe, altfel Bucurestiul va fi un oras de mahalale, in loc sa mergem inainte din punct de vedere al calitatii constructiilor. 

Cand ati facut TVA de 5% ne-ati spus practic ca nu putem sa construim decat apartamente cu preturi de pana la 380.000 de lei. La fel a fost si cu Prima Casa, ne-ati obligat sa construim locuinte cu preturi de pana la 60.000 de euro si asta a avut ca rezultat constructia de apartamente proaste", a explicat Galon.

Pe de alta parte, Corneliu Popa, head of real estate in cadrul casei de avocatura Norr, a mentionat ca preocuparea Guvernului in domeniul legislativ este laudabila, dar in multe cazuri unele legi se suprapun cu altele sau forma finala nu corespunde scopului pentru care a fost initiata.

"Ne-am trezit cu legi care se suprapun unele cu altele, cum este cazul legii Parteneriatului Public Privat. De asemenea, sunt alte legi care au plecat de la o idee buna, dar nu au efectele scontate, un exemplu fiind legea micii reformei.

In acest caz, nu s-au atins problemele existente in concret, pentru ca, pe de o parte nu avem destui experti judiciari, iar pe de alta parte pregatirea celor existenti este foarte slaba", a spus Popa.

Si Ingo Niessen, directorul pentru Romania al dezvoltatorului imobiliar portughez Sonae Sierra, a reclamat legislatia care este in cele mai multe cazuri greu de inteles si de aplicat.

"Legile se adopta prea repede si unele nu sunt clare. Recomand autoritatilor sa aloce mai mult timp pentru elaborarea legilor, pentru a nu mai fi interpretabile. Nu mi s-a intamplat in nicio alta tara pana acum ca avocatii mei sa-mi zica la orice lege ca anumite prevederi sunt cam neclare", a spus Niessen.

Pe de alta parte, el a ridicat problema pregatirii foarte slabe a reprezentantilor autoritatilor locale, precum si reactia foarte inceata a acestora pentru a rezolva anumite probleme, dar si aspecte legate de taxare.

#casa, #imobiliare, #investitori, #prima, #tva , #Prima casa