AFI Europe construieste 60.000 mp de birouri pe terenul fostei fabrici Inox din Bucuresti

Duminica, 19 Mai 2013, ora 17:00
2570 citiri
AFI Europe construieste 60.000 mp de birouri pe terenul fostei fabrici Inox din Bucuresti
Foto: e-architect.co.uk

AFI Europe a obtinut autorizatia de construire pentru al doilea mall din Capitala, in Bucurestii Noi, dezvoltarea urmand sa inceapa in acest an sau in primele luni din anul viitor si vrea sa dezvolte, totodata, un complex de birouri de circa 60.000 mp pe terenul fostei fabrici Inox.

"Desi dureaza mult pana obtinem finantare, pana la urma reusim. Asta ne incurajeaza sa incepem noi proiecte. In Bucurestii Noi am obtinut autorizatia de construire cu cateva saptamani in urma si suntem in negocieri pentru finantare. Din 28.000 metri patrati avem deja inchiriati 12.000 metri patrati si am vrea sa deschidem pe parcursul anului 2014. Constructia ar putea incepe in acest an sau inceputul anului viitor", a declarat agentiei Mediafax David Hay, directorul executiv al AFI Europe Romania.

Intrebat daca este se simte norocos ca AFI este printre putinele companii imobiliare care mai obtin finantare bancara pentru proiectele dezvoltate, Hay a raspuns ca nu este o chestiune legata de noroc.

"Nu este un noroc, pentru ca daca era noroc as fi fost sceptic. Pentru a lua credite acum trebuie in primul rand sa fii un client existent al bancii, un client foarte bun, cu un trecut foarte bun. Proiectul trebuie sa fie cel mai bun posibil din punct de vedere al locatiei, accesului, transportului public, designului, mixului de clienti, preinchirierilor. In plus, acum pentru a primi finantare, trebuie sa aduci mai mult capital propriu decat era nevoie inainte. Acum trebuie sa vii la proiectele de retail cu 35-45% din investitie din surse proprii. Pentru un proiect de retail este o gramada de bani si nu multi dezvoltatori pot sa vina cu aceste fonduri, de aceea este dificil sa obtii finantare", a explicat reprezentantul dezvoltatorului israelian.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#AFI fabrica Inox Bucuresti, #AFI teren birouri , #Spatii birouri