Piata imobiliara in viziunea UniCredit Romania si Pirelli RE

Miercuri, 18 Iulie 2007, ora 14:50
1030 citiri
Piata imobiliara in viziunea UniCredit Romania si Pirelli RE

Piata imobiliara din Romania prezinta extraordinare perspective de crestere. La nivelul anului 2005, investitiile imobiliare au atins aproximativ EUR 250 milioane, iar in 2007 se estimeaza ca vor atinge 500 milioane euro.

Sectorul rezidential, in mod special, are un potential de crestere imens, in contextul in care se deruleaza un amplu proces de reinnoire urbana, iar populatia creste intr-un ritm mediu anual de 1,4%. Creste cu precadere cererea clasei de mijloc, in timp ce disponibilitatile se diminueaza. Se estimeaza ca va exista un deficit de 700.000-1.000.000 de locuinte in urmatorii cativa ani.

Preturile locuintelor din Bucuresti au crescut cu 20% din 2006, pretul mediu pentru apartamente situandu-se intre 1.000 euro si 1.600 euro pe metru patrat, in timp ce in cazul locuintelor de lux preturile ajung intre 2.000 euro si 3.000 euro pe metru patrat. Anul trecut au fost anuntate in capitala 19 proiecte rezidentiale care ar trebui sa genereze aproximativ 11.000 de locuinte in urmatorii 2-3 ani. Dezvoltarea de proiecte imobiliare rezidentiale in alte zone, precum Pipera, Trafic Greu, Militari si Pantelimon - Colentina, genereaza un interes ridicat.

De asemenea, exista un deficit in materie de produse de calitate si o cerere foarte mbloc4.jpgare pentru sectorul spatiilor de birouri. in prezent, in Bucuresti, spatiile de birouri ocupa aproximativ 900.000 metri patrati, dintre care aproximativ 250.000 se inscriu in Clasa A. La nivelul UE, Romania este tara cu cel mai scazut nivel de spatii disponibile, pentru locatiie de tip A, procentul este de aproximativ 1,5%, iar pentru locatiile de tip B, acesta ajunge la 14%. Nivelul mediul al randamentelor rezultate din inchirierea de spatii de birou este 7,5%.

Anul trecut, mai multe centre comerciale au fost deschise in orase secundare, in timp ce, in paralel, a existat o cerere ridicata pentru spatii comerciale in capitala, in special din partea bancilor.

Bloombiz