Preluarea anuala de spatii logistice este estimata la circa 240.000 mp

Luni, 29 Septembrie 2008, ora 09:35
1966 citiri
Preluarea anuala de spatii logistice este estimata la circa 240.000 mp

Cererea pentru spatii logistice este in continua crestere, cu noi inchirieri de circa 100.000 mp doar in semestrul 1 din 2008, preluarea anuala de spatii logistice fiind estimata in 2008 la 240.000 mp, similar cu nivelul atins anul anterior, potrivit companiei de consultanta Jones Lang LaSalle (JLL). Reprezentantii Jones Lang LaSalle sustin de asemenea ca marile companiile logistice, retele comerciale si companiile de distributie contribuie majoritar in structura preluarii de spatii logistice.

"Se previzioneaza, in continuare, o migrare a actualilor chiriasi catre spatiile logistice moderne cu amplasare buna, inclusiv catre noile dezvoltari de langa Autostrada A1", sustin analistii de la JLL.


Potrivit acestora, in Bucuresti, in primul semestru al anului, stocul de spatii logistice a ajuns la aproximativ 650.000 mp.


"Estimam ca 370.000 mp se afla in prezent in faza de constructie, ceea ce va duce stocul modern de spatii logistice la peste un milion de metri patrati pana la sfarsitul anului 2008. Activitatea de constructie este puternica in jumatatea nordica a soselei de centura, dar mentionam aparitia parcurilor logistice sau de productie si in jumatatea sudica a soselei de centura", mai spun cei de la LaSalle.


In ceea ce priveste oferta, aceasta  este impartita intre spatii dezvoltate pentru ocupare proprie, precum Parmalat, Kraft Jacobs si Turbomecanica sau spatii dezvoltate pentru inchiriere precum ProLogis, Cefin, Portland Trust si Helios.


Compania WDP a demarat lucrarile de constructie a primilor 25.000 mp din cadrul parcului logistic amplasat langa Fundulea, pe autostrada A2, in timp ce Immo Industry Groups a investit, de asemenea, in aceeasi zona, unde sunt interesati sa dezvolte, la cerere, spatii industriale/productie la standarde occidentale.


In Bucuresti, ProLogis este unul dintre cei mai activi dezvoltatori de spatii logistice, cea de-a doua faza a parcului logistic ProLogis fiind in faza de constructie, iar achizitionarea unor terenuri pentru extinderi viitoare face parte din programul de dezvoltare a companiei. De asemenea, proiectele Bucharest West (circa 500.000 mp ) dezvoltat de catre Portland Trust si Cefin Logistics Park (circa 300.000 mp) raman cele mai reprezentative parcuri logistice dezvoltate pana in prezent pe piata locala.


Chiriile pentru spatiile logistice moderne localizate in vecinatatea Bucurestiului variaza in prezent intre 3,8-4,5 euro/mp/luna, spatiile logistice localizate in zona de vest atragand in medie chirii de 4 sau sub 4 euro/mp /luna. In anumite situatii speciale, pe baza unor intelegeri la nivel international, chiriile spatiilor logistice moderne pot cobori chiar si la valori de 3,75 euro/mp/luna. Chiria nu include serviciile de manipulare in cadrul parcului logistic sau serviciile de antrepozitare.


"Cresterea costurilor de constructie precum si cererea sustinuta de spatii logistice moderne vor mentine pe termen scurt nivelul actual al chiriilor. Estimam ca rata de neocupare a parcurilor logistice se situeaza in intervalul 5-7%. Chiriile spatiilor logistice moderne din orasele secundare sunt similare cu cele din Bucuresti, practicandu-se aceleasi facilitati pentru reducerea chiriilor si atragerea chiriasilor", mai spun consultantii imobiliari ai companiei Jones Lang LaSalle.


Potrivit JLL, companiile locale si internationale si-au anuntat deja planurile de a dezvolta retele nationale cuprinzand cele mai importante orase secundare. Eyemaxx are in prezent trei proiecte in derulare (Log Center in Timisoara, Ploiesti si Brasov). GE si Helios Properties, vor dezvolta in parteneriat sase proiecte pentru care lucrarile de constructie au fost anuntate pentru semestrul doi din 2008, in timp ce dezvoltatorul ceh, CTP, a achizitionat patru amplasamente pentru proiecte logistice.