Apetitul pentru consum va reveni in a doua jumatate din 2010

Marti, 24 Noiembrie 2009, ora 13:38
1461 citiri
Apetitul pentru consum va reveni in a doua jumatate din 2010

Dezvoltatorii nu vor finaliza niciun proiect de retail de dimensiune medie sau mare in Bucuresti in urmatorii doi ani, o revenire a apetitului pentru consum al romanilor si pentru expansiune a investitorilor urmand sa aiba loc in a doua parte a anului viitor, potrivit Cushman&Wakefield Romania. 

"Pentru 2010-2011 s-a anuntat realizarea a 600.000 de metri patrati de spatii de retail, insa doar 300.000-350.000 de metri patrati vor fi livrati cu adevarat in piata, adica jumatate", a declarat, marti, Razvan Gheorghe, managing director al companiei de servicii imobiliare Cushman&Wakefield la "Zilele Biz", citat de Mediafax.

In opinia sa, o revenire a consumului va avea loc in a doua parte a anului viitor, cand probabil ca si dezvoltatorii vor reincepe planurile de expansiune.

"Proiecte de retail de marime medie si mare se vor deschide dupa 2010-2011", considera Gheorghe.

Potrivit datelor Cushman&Wakefield, in Romania, stocul de spatii moderne de retail a ajuns in acest an la 2,2 milioane de metri patrati - shopping mall, magazine de bricolaj etc - din care 700.000 metri patrati in Bucuresti. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#consum, # revenire, # retail, # investitori , #Stiri Imobiliare