Centurile ocolitoare pentru cinci orase, licitate in mai

Vineri, 28 Martie 2008, ora 01:17
2114 citiri
Centurile ocolitoare pentru cinci orase, licitate in mai

Lucrarile la cele cinci drumuri se estimeaza ca vor incepe in a doua parte a acestui an, iar valoarea proiectului ar putea fi in jurul a 300 de milioane de euro. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a demarat zilele trecute licitatiile pentru selectarea companiilor care vor construi aproximativ 90 de kilometri de sosea cu doua si trei benzi pe sens in jurul celor cinci municipii. "Estimam ca lucrarile se vor incheia in doi ani de la data semnarii contractelor.

Garantia acordata de constructori va fi de

trei ani“, spune Dorin Debucean, director general adjunct al CNADNR.

 

Surse oficiale din Ministerul

Transporturilor estimeaza la trei milioane de euro pretul unui kilometru de

ruta ocolitoare.

 

Proiectul va fi finantat partial dintr-un

imprumut rambursabil acordat de Banca Internationala de Reconstructie si

Dezvoltare, institutie financiara a Bancii Mondiale. Linia de credit a fost

deschisa in 2004 si are o valoare de 225 de milioane de dolari. Doua treimi din

bani sint destinati redresarii sectorului rutier, iar restul sint dedicati

transportului feroviar.

 

Folosirea banilor la construirea celor

cinci centuri ocolitoare este singura modalitate care va permite Ministerului

Transporturilor sa nu piarda banii. Potrivit datelor oficiale ale bancii,

ministerul condus acum de Ludovic Orban a tras pina in iulie 2007 sub 3% din

banii aflati la dispozitia sa. Imprumutul expira in iulie anul viitor, iar

sumele necheltuite vor fi pierdute.

 

Varianta de ocolire a municipiului Bacau va

trece prin estul acestui oras si va face legatura intre DN2, DN11 si DN15.

Contractul va consta in executia a aproximativ 29,8 km de drum nou cu o latime

de 14,50 km cu 3 benzi de circulatie pe sens.

 

Aproximativ jumatate din aceasta centura va

avea profil de autostrada deoarece bypass-ul va fi parte a autostrazii

Buzau-Bacau-Iasi. La Brasov, centura ocolitoare va lega DJ 103A cu DN73, in

estul si nordul municipiului. Varianta de ocolire va avea o lungime

aproximativa de 23 km si o latime de 18,50 m.

 

Varianta de ocolire Reghin se va intersecta

cu DN15, DN16 si DN15A si va avea o lungime de 10,44 km cu o latime de 10

metri. Anumite sectoare de drum pot include si banda a treia, arata

documentatia de licitatie. Centura ocolitoare la Tirgu-Mures va fi realizata in

estul municipiului si va avea o lungime de 11,9 km de drum nou cu doua si trei

benzi de circulatie pe sens. CNADNR nu a facut inca publice date despre centura

ocolitoare a municipiului Medias.

 

Conditiile de participare la licitatie puse

de CNADNR impreuna cu Banca Mondiala discrimineaza participantii la licitatie

si sint la limita legii achizitiilor publice. Desi in Romania lucrarile rutiere

sint posibile cel mult noua luni pe an, din cauza temperaturilor scazute,

licitatia este deschisa doar firmelor care dovedesc ca in fiecare din ultimii

zece ani au lucrat cel putin cite zece luni.

 

Vor fi acceptate la licitatii doar firmele

cu o cifra de afaceri superioara lucrarilor pe care le vor efectua. In cazul

centurii Tirgu-Mures, valoarea anuala estimata a lucrarilor este de 20 de

milioane de euro (6 kilometri anual la un pret aproximativ de 3,5 milioane de

euro), insa nu vor fi primite decit firmele care au avut o cifra de afaceri de

cel putin 30 de milioane de euro.

 

Conditiile incalca legislatia romaneasca,

ce impune ca exigentele sa fie „proportionale“ cu valoarea propriu-zisa a

lucrarilor. Aceeasi legislatie mai spune ca nu trebuie sa existe o discriminare

a participantilor prin formularea criteriilor de calificare. Mihai Grecu, seful

CNADNR, nu a putut fi contactat pentru a lamuri continutul caietelor de

sarcini, realizate de institutia pe care o conduce.