CNADNR vrea ca in 2010 sa lucreze la 508,162 km de autostrada si sa finalizeze 101,46 km

Luni, 28 Decembrie 2009, ora 12:29
1455 citiri
CNADNR vrea ca in 2010 sa lucreze la 508,162 km de autostrada si sa finalizeze 101,46 km

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) are in plan ca in 2010 sa lucreze la 508,162 km de autostrada si sa receptioneze 101,46 km, daca va obtine necesarul de finantare, potrivit estimarilor Companiei de Drumuri, transmise luni de MTI, informeaza NewsIn.

"In 2010 se va lucra pe 508,162 km, din care, la sfarsitul anului estimam a fi receptionati pana in 101,46 km, in functie de asigurarea necesarului de finantare", potrivit programului de construire de autostrazi al CNADNR.

Compania estimeaza ca pentru realizarea obiectivului propus va avea nevoie in cursul anului viitor de un fond de 4,809 miliarde lei numai pentru cei 101,46 de kilometri mentionati, dintr-un total bugetar de peste 9,2 miliarde de lei la nivelul companiei de drumuri.

Pentru 12 km de autostrada pe tronsonul Bucuresti - Moara Vlasiei ar trebui repartizate 577,20 milioane lei, alte 822,80 milioane lei pentru 42,5 km de autostrada pe tronsonul Moara Vlasiei - Ploiesti, iar pentru 17,56 km de centura ocolitoare la Sibiu suma de 287,12 milioane lei.

De asemenea, 1,66 miliarde lei pentru ultimii 9,4 kilometri ai tronsonului Campia Turzii - Gilau, pentru finalizarea viaductului de la Suplacu de Barcau - 83 milioane lei si 1,37 miliarde de lei pentru 18 kilometri pe tronsonul 3C al Autostrazii Transilvania.

In ceea ce priveste variantele ocolitoare, programul trimis de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) cuprinde 12 obiective, respectiv un numar de 204,96 km aflati in lucru in cursul anului 2010, din care vor fi pusi in functiune pana in 90,76 km, in functie de asigurarea necesarului de finantare.

De asemenea, in prezent sunt in lucru 1630,71 km. de drumuri nationale, iar in procedura de contractare sunt 315,738 km. Ministerul estimeaza ca, la sfarsitul anului 2010, vor fi receptionati pana in 855,106 km, in functie de asigurarea necesarului de finantare.

Necesarul de fonduri al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) pe anul 2010 se ridica la valoarea de 17,379 miliarde lei, in crestere cu 88% fata de resursele asigurate pe anul 2009 prin bugetul de venituri si cheltuieli.

Potrivit MTI, valoarea de 17,379 miliarde lei se solicita astfel: 13,071 miliarde lei de la bugetul de stat, 1,952 miliarde lei din credite externe, 1,420 miliarde lei din intrari de fonduri nerambursabile si 935 milioane lei din venituri proprii.

 

#drumuri, # fonduri, # tronson, # autostrada, # kilometri , #Stiri Imobiliare