Guvernul elimina subventia la constructia de locuinte prin credit ipotecar

Luni, 03 Octombrie 2011, ora 19:37
1608 citiri
Guvernul elimina subventia la constructia de locuinte prin credit ipotecar

Guvernul nu va mai acorda subventii pentru construirea de locuinte prin credit ipotecar, argumentand ca pretul materialelor a scazut pe fondul crizei dar si ca veniturile bugetului sunt insuficiente, astfel ca de acest sprijin vor beneficia doar cei care au depus deja cereri. 

Propunerea este inclusa intr-un proiect de ordonanta de urgenta, elaborat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), relateaza Mediafax.

Subventia pentru construirea unei locuinte prin credit ipotecar este in cuantum de 30% din costurile de constructie a acesteia, dar nu mai mult decat valoarea echivalenta in lei a 15.000 de euro si nu mai mult decat valoarea creditului ipotecar contractat.

Programul prin care se acorda ajutorul este derulat prin autoritatile administratiei publice locale, subventia fiind acordata de Ministerului Dezvoltarii.

In nota de fundamentare a proiectului se precizeaza ca din cauza contrangerilor bugetare, din februarie 2010 si pana in prezent nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, iar Ministerul Dezvoltarii nu a decontat sumele necesare pentru plata subventiilor solicitate de consiliilor locale.

"Criza economica a condus la scaderea preturilor materialelor de constructii si implicit a locuintelor nou construite.

In aceasta situatie raportul intre costul de constructie si veniturile potentialilor beneficiari nu mai impune interventia directa a statului, mai ales in conditiile in care veniturile la bugetul de stat sunt insuficiente", arata autorii proiectului.

Subventiile de la bugetul de stat vor fi acordate in continuare pentru cererile depuse de beneficiari si inregistrate la consiliile locale inainte de data intrarii in vigoare a ordonantei, care urmeaza sa fie aprobata de Guvern. 

#subventii, # subventii credit ipotecar, # guvern elimina subventie , #Stiri Imobiliare