Louvre si Golden Tulip vor construi trei hoteluri ieftine in Targu Mures, Arad si Iasi

Miercuri, 14 Aprilie 2010, ora 16:09
1680 citiri
Louvre si Golden Tulip vor construi trei hoteluri ieftine in Targu Mures, Arad si Iasi

Lantul hotelier francez Louvre ar putea deschide la inceputul anului viitor, in urma unui parteneriat cu Golden Tulip, trei unitati de doua si trei stele in Targu Mures, Arad si Iasi, investitia totala fiind estimata la circa 15 milioane de euro.

"Discutam cu cei de la Louvre posibilitatea dezvoltarii unor proiecte hoteliere in Romania. In prezent, suntem in faza incipienta pentru trei hoteluri in Targu Mures, Arad si Iasi, care vor functiona sub marci proprii din portofoliul Louvre. In functie de discutiile pe care le vom purta si disponibilitatea financiara, lucrarile de constructie ar putea incepe in acest an, iar hotelurile sa fie deschise la inceputul lui 2011", a declarat, miercuri, agentiei MEDIAFAX, Paul Marasoiu, presedintele firmei de consultanta si management Peacock Hotels, care reprezinta lantul Golden Tulip in Romania si Moldova.

Potrivit lui Marasoiu, hotelurile vor fi de tip budget & economy, clasificate la doua si trei stele.

"Vorbim de hoteluri budget & economy, mai eficiente din punct de vedere al costurilor, cum ar fi cele mentenanta sau cu personalul. In plus, vanzarea acestui produs ieftin se face de la inceput, nu constransi de situatia economica. De exemplu, marcile Premiere Classe si Campanile din portofoliul Louvre reprezinta principii solide, iar alaturi de celelalte doua branduri - Kyriad si Kyriad Prestige - au o marja anuala de 1,2 miliarde de euro", a spus Marasoiu.

Hotelurile, care vor fi constructii noi, vor avea in medie intre 80 si 110 camere, iar investitia intr-o astfel de unitate se va ridica la 4,5 - 5 milioane de euro.

"Constructia se va face de la zero pentru a respecta principiile si conceptele grupului Louvre. Referitor la investitie, daca luam in calcul ca pretul pe metru patrat s-a mai ponderat, la hotelul de doua stele tariful ar ajunge in acest moment la 45.000 - 50.000 de euro pe camera. Putem vorbi de o investitie pe unitate de circa 4,5 - 5 milioane de euro. In functie de proiecte si locatie, poate exista implicarea lantului hotelier sau optiunea contractului de management", a mai spus Marasoiu.

Potrivit reprezentantului Golden Tulip, in prezent pe piata hoteliera din Romania cea mai mare lipsa o inregistreaza segmentul budget & economy, iar numarul redus al unitatilor care functioneaza nu sunt in concordanta cu criteriile la nivel international.

"Cea mai mare lipsa o inregistram pe segmentul budget & economy, in conditiile in care nu prea avem hoteluri de 1-2 stele. In ceea ce priveste unitatile care totusi functioneaza in Romania, acestea nu sunt in concordanta cu criteriile la nivel international. De multe ori, conceptul budget & economy este asociat cu hoteluri vechi, murdare si care miros a mucegai. Nu asta vrem sa aducem pe piata", a adaugat Marasoiu.

#Louvre Golden Tulip, # constructie, # hoteluri, # budget economy , #Stiri Imobiliare