"Orice investitie in terenuri agricole este foarte buna"

Vineri, 11 Decembrie 2009, ora 12:46
2757 citiri
"Orice investitie in terenuri agricole este foarte buna"

Pretul terenurilor agricole din Romania sunt de pana la cinci ori mai reduse decat cele din alte tari europene, pe termen lung insa aceasta diferenta va disparea, astfel ca in prezent achizitia de proprietati pe piata romaneasca este o oportunitate, sustin consultantii imobiliari.

"In Austria terenurile mai putin fertile decat cele din in Romania costa 10.000 de euro pe hectar, in tari precum Polonia, Cehia si Slovacia 5.000 de euro pe hectar. In Romania terenurile fertile se vand cu 2.000 de euro pe hectar. Pe termen lung in cadrul Uniunii Europene nu va mai fi posibila mentinerea diferentelor atat de mari intre preturi", a declarat Thomas Prader, unul dintre actionarii companiei austriece Solproiect, care se ocupa cu achizitia si comasarea terenurilor agricole din Romania.

Solproiect a fost infiintata in anul 2003 si pana in prezent a investit cinci milioane de euro pentru achizitia si comasarea a aproape 6.000 de hectare in judetele Calarasi, Braila, Tulcea si Constanta, in vederea infiintarii de ferme agricole.

"Orice investitie in terenuri agricole este foarte buna, iar pe termen lung se va dovedi ca este o investitie profitabila. Cunoastem foarte bine calitatea terenurilor din Romania, acestea au fost granarul Austriei pentru mult timp", a aratat Prader.

Reprezentantii Solproiect sustin ca, in urma crizei de pe piata imobiliara, preturile terenurilor agricole de buna calitate nu s-au redus, ci doar costurile adiacente, ca urmare a imbunatatirii mecansimului de achizitie a acestui tip de proprietati.

"Cand am inceput sa cumparam, nu existau documente cadastrale, nu existau masuratori, proprietarii nu stiau unde erau terenurile pe care le vindeau. Actele costau mai mult decat terenul", a declarat Mihai Romaniuc, directorul general Solproiect.

Potrivit reprezentantului companiei de consultanta imobiliara King Sturge in Romania suprafata de teren agricol este de 9,4 milioane de hectare, respectiv 5% din totalul de circa 172 de milioane de hectare din Europa.

In ceea ce priveste preturile, datele King Sturge arata ca in Romania media este de 2.000-3.000 de euro pe hectar, in timp ce in Franta se situeaza la 6.000-6.500 de euro pe hectar, in Serbia - 7.000-8.000 euro pe hectar, iar in Ucraina - 6.000-7.000 euro pe hectar.

"Cererile in general pentru achizitia de terenuri agricole sunt pentru suprafete de 100-150 de hectare in special pentru exploatari agricole, dar si pentru schimbarea uzului. De asemenea, 44% din proprietatile lucrate se intind pe suprafete mai mici de un hectar, in timp ce doar 22% dintre exploatatiile actuale pot deveni profitabile conform standardelor europene", a declarat Radu Boitan, managing partner King Sturge.

El a aratat ca peste 60% dintre fermele existente produc pentru consum propriu.

"In ultimii 15 ani fermierii nu au avut un business profitabil, iar o oportunitate ar fi schimbarea uzului terenului si vanzarea acestuia catre dezvoltatori. Astfel suprafata agricola se reduce de la an la an, situatie ingrijoratoare in toata Europa", a spus Boitan.

Reprezentantul King Sturge a mentionat ca valoarea terenurilor care sunt transformate din agricole in destinatii pentru investitii imobiliare creste foarte mult, ajungand la 25-40 de euro pe metru patrat pentru dezvoltari industriale, la 70-300 de euro pe metru patrat pentru centre comerciale si la 150 de euro pe metru patrat pentru birouri", a mentionat Boitan.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#agricol, #investitie, #proprietati, #teren , #Terenuri agricole