Romania, tara terenurilor agricole ieftine

Joi, 03 Mai 2012, ora 08:01
7561 citiri
Romania, tara terenurilor agricole ieftine

Preturile exagerate ale terenurilor agricole din strainatate imping investitorii pe plaiurile mioritice. Fermierii din Occident vin in Romania si cumpara hectare intregi din terenurile pe care noi nu le lucram.

Birocratia care impovareaza intreaga Europa impiedica fermierii sa isi extinda proprietatile. Un astfel de exemplu era dat, in urma cu cateva zile, de cotidianul francez Le Monde, unde un tanar si-a facut bagajele si a plecat spre Romania pentru a-si incerca norocul in agricultura. Familia sa nu putuse sa isi extinda ferma, care acoperea deja 300 de hectare, din cauza birocratiei.

Nici in Romania situatia nu sta mai roz in ceea ce priveste drumul infinit al actelor mutate la nesfarsit intre institutiile statului. Cand vine vorba de contracte de vanzare-cumparare insa, singura limita e adancimea buzunarului celui interesat.

Din fericire pentru doritori, pretul terenurilor agricole listate pe site-urile de imobiliare pot fi considerate "modice" de cei care au destui bani incat sa faca un business din lucrarea pamanturilor romanesti. Iata cateva dintre ofertele disponibile pe imobiliare.ro.

In judetul Calarasi, din ofertele listate, pretul mediu pentru un hectar de pamant este de 1.000 de euro, cu mult sub media europeana. Cea mai buna oferta este pentru un teren extravilan din comuna Aprozi, unde un hectar de pamant costa 100 de euro.

Cel mai scump teren din Calarasi se vinde pentru 3.000 de euro/hectar, si masoara 40 de hectare, suma totala ceruta fiind de 120.000 de euro.

In Giurgiu, sunt listate patru terenuri agricole. Pretul mediu pentru un hectar in aceasta zona este de 2.010 euro, pret mediu in Romania. Cel mai mic pret pentru un hectar este de 256 euro, iar oferta este pentru un teren extravilan din Calugareni, cu o suprafata de 125 de hectare.

Cel mai scump teren este in Rasuceni, iar proprietarul cere 6.000 euro/hectar, explicand in descriere ca lotul se afla langa "apa si padure".

In Timis, dintre cele opt terenuri scoase la vanzare pe imobiliare.ro reiese un pret mediu pentru un hectar de pamant de 1.629 euro. Cel mai ieftin teren se afla in zona Recas, pentru 406 hectare cerandu-se 9.500 euro, echivalentul a 23 euro/ha.

Cel mai costisitor teren din punct de vedere al pretului pe hectar se afla in Mosnita Noua, iar proprietarul cere 3.800 euro/ha, terenul masurand 140 hectare in total. Pretul dorit este de 532.000 euro.

In judetul Constanta, din 22 de oferte pentru terenuri arabile, cel mai ieftin hectar costa 100 de euro si se afla pe malul lacului Techirghiol. 150 de hectare, costa, conform cererii proprietarului, 15.000 de euro.

Cel mai scump teren agricol se afla in zona Exterior Nord, unde pentru 4 hectare trebuie sa scoateti din buzunar 35.000 de euro, echivalentul a 8.750 euro/ha.

In medie, pretul unui hectar in acest judet este de 2.795 euro.

In Arad, pretul mediu al unui hectar de teren arabil este de 3.262 euro. Cel mai ieftin hectar se vinde in Pecica, cu 309 euro/hectar. Terenul are o suprafata totala de 64,8 hectare, iar pretul cerut de proprietar este de 20.000 de euro.

Cel mai scump teren masoara doar 10 hectare, dar costa 80.000 de euro, rezultand astfel intr-un pret de 8.000 de euro/hectar. Acesta se afla in Zabrani.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#terenuri arabile, #pret terenuri arabile, #agricultura Romania 2012, #investitori agricultura Romania , #Terenuri agricole