Aqua Parc nu va mai fi construit in parcul Tineretului

Luni, 18 Martie 2013, ora 12:56
2465 citiri
Aqua Parc nu va mai fi construit in parcul Tineretului

Curtea de Apel Bucuresti a anulat irevocabil, prinzt-o decizie civila din 14 marti, la cererea Asociatiei Salvati Bucurestiul, Planul Urbanistic de Detaliu si autorizatia de construire pentru investitia Aqua Parc din Parcul Tineretului, au anuntat luni printr-un comunicat reprezentantii organizatiei

Potrivit sursei citate, investitia urma sa fie realizata pe 53.000 de metri patrati in Parcul Tineretului. Peste jumatate din aceasta suprafata urma sa fie acoperita cu piscine, restaurante si parcari auto, cu incalcarea interdictiei legale de construire pe spatiul verde, mai spun sursele citate.

Totodata, reprezentantii Asociatiei Salvati Bucurestiul arata ca mai multe institutii au contribuit la acest "proiect ilegal". Astfel, Primaria Municipiului Bucuresti a oferit terenul in folosinta gratuita pentru 25 de ani pentru realizarea investitiei, iar Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Bucuresti si Agentia pentru Protectia Mediului Bucuresti au avizat Planul Urbanistic de Detaliu si autorizatia de construire fara a obliga la intocmirea unei evaluari de mediu, desi dispareau aproximativ trei hectare de spatiu verde si cateva sute de copaci.

In plus, Comisia de Circulatie a Primariei Municipiului Bucuresti a dat aviz favorabil si a inclus proiectul in "Sistemul de management al traficului in Bucuresti", desi in mod evident proiectul aglomera traficul din zona Parcului Tineretului.

Pe langa acestea, arhitectul sef al Sectorului 4 a confirmat agentiilor de mediu ca proiectul se incadreaza in prevederile legale privitoare la spatiile verzi, Consiliul Local al Sectorului 4 a emis Planul Urbanistic de Detaliu, iar primarul Sectorului 4 a emis autorizatia de construire.

Asociatia Salvati Bucurestiul incurajeaza investitorul sa se indrepte in justitie pentru recuperarea pagubei impotriva tuturor emitentilor actelor ilegale. "Numai asa se poate stopa atitudinea iresponsabila a primariilor din Bucuresti in eliberarea actelor necesare investitiilor imobiliare. Numai asa se poate crea un cadru investitional corect in Bucuresti", se spune in comunicat.

Conform sursei citate, valoarea investitiei era, potrivit autorizatiei de construire, de 30,5 milioane lei. Totodata, potrivit afirmatiilor investitorilor, in vederea finantarii proiectului a fost acordat un imprumut bancar. Astfel, pierderile investitorului sunt de ordinul catorva sute de mii de euro, mai spun sursele citate.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#autorizatie constructie Aqua Park, #anulare autorizatie Aqua Park, #Aqua Park Tineretului , #Terenuri intravilane