Dezvoltare statiunii Moneasa, finalizata

Joi, 17 Aprilie 2008, ora 15:20
1974 citiri

Autoritatile judetene din Arad au anuntat ca proiectul privind dezvoltarea potentialului turistic al statiunii balneoclimaterice Moneasa a fost finalizat, valoarea investitiei fiind de peste 4 milioane euro.

Proiectul

de dezvoltare a statiunii Moneasa a inceput in aprilie 2006 si a

constat in construirea unui centru de informare turistica, modernizarea

si reabilitarea sistemului de alimentare cu apa si canalizare si

construirea unei noi statii de epurare.

De asemenea, a fost modernizat

terenul de fotbal existent in statiune si au fost amenajate doua noi

terenuri de sport. In programul de dezvoltare a statiunii aradene a

fost cuprinsa si reabilitarea drumului judetean 792 B si semnalizarea

turistica a zonei. Totodata, a fost modernizat parcul din statiune, a

fost reabilitata fantana arteziana si pavilionul izvorului, au fost

construite un centru sportiv si un teren de joaca.

Potrivit

presedintelui Consiliului Judetean Arad, Iosif Matula, valoarea totala

a proiectului "Dezvoltarea potentialului turistic al statiunii

balneo-climaterice Moneasa" a fost de 4.078.660 milioane de euro. Din

aceasta suma, 3.660.000 euro provin din fonduri nerambursabile obtinute

prin proiectul PHARE CES 2003 - Infrastructura mare si de la Guvern.

Diferenta a fost acoperita de Consiliul Judetean Arad, care a alocat

278.576 de euro si de Consiliul Local al comunei Moneasa, care a alocat

139.079 euro.

Constructorul

desemnat pentru efectuarea lucrarilor din Statiunea Moneasa a fost

compania austriaca Strabag AG, iar consultanta a fost asigurata de

firma Roughton International. Timp de un an, obiectivele vor fi in

perioada de garantie, iar la incheierea acestei perioade vor trece in

domeniul public al beneficiarilor.

Statiunea

Moneasa, supranumita si Perla Muntilor Apuseni, este situata pe raul cu

acelasi nume, la poalele masivului Codru Moma, la o altitudine de 290

metri si la 110 kilometri de municipiul Arad. In aceasta statiune se

pot trata afectiuni ale sistemului nervos central si periferic, ale

sistemului locomotor, unele afectiuni ginecologice, nevroza astenica,

reumatologie si boli asociate. Factorii naturali de cura sunt climatul,

care are un efect calmant asupra organismului uman si asupra sistemului

nervos central si apele minerale oligoterme.