Dezvoltatorii imobiliari din Turcia se muta pe mare - peninsula artificiala la Istanbul

Joi, 04 Iunie 2015, ora 09:28
3103 citiri
Dezvoltatorii imobiliari din Turcia se muta pe mare - peninsula artificiala la Istanbul
Foto: Hurriyet Daily News

Lipsa terenurilor pentru constructii i-a impins pe turci in apa marii. Este vorba despre proiectul Mega Marina, care inseamna extinderea zonei comerciale Atakoy din Istanbul pana in apele Marii Marmara, pe o peninsula construita de om.

Mega Marina va avea o suprafata de 140.000 mp, echivaland cu 10 terenuri de fotbal la un loc, iar lucrarile la indraznetul proiect sunt in plina derulare, anunta Hurriyet Daily News.

Criza de terenuri

Istanbulul se confrunta cu o acuta criza de terenuri libere pentru dezvoltarea noilor investitii imobiliare.

Zona Atakoy este deja ocupata in proportie de 99%, asa ca dezvoltarea unor noi complexuri comerciale in apa marii a parut cea mai buna solutie pentru investitorii turci.

Intreg tarmul alaturat zonei Atakoy este impanzit de mall-uri, cartiere rezidentiale exclusiviste si cluburi private, nelasand loc altor investitii.

In cele din urma, pentru a extinde complexul turistic Atakoy, turcii au recurs la construirea unei peninsula artificiale in Marea Marmara.

Procesul de umplere a peninsulei artificiale cu anrocament a inceput si se face doar cu ajutorul slepurilor, pentru a evita folosirea soselelor de coasta si asa supraaglomerate.

Fentand legea

La municipalitatea din Bakirkoy, localitate din aria metropolitana a Istanbulului, constructorii au declarat ca lucrarile efectuate in largul marii au ca scop formarea unui zid de protectie in fata valurilor puternice, scrie presa din Turcia.

Nu ar fi prima data cand dezvoltatorii turci dribleaza legea. Cele mai noi cladiri de locuinte din zona Atakoy au primit autorizatii de construire cu conditia de a functiona in regim hotelier. Toate au fost vandute ulterior ca apartamente individuale.

In noul proiect, inaltimea cladirilor, incluzand cluburi de noapte, restaurante, bazine de inot, un sediu al administratiei portuare si un show-room de ambarcatiuni, este stabilita la 15,5 metri.

Atakoy Turism Complex se afla in administrarea Dati Holding, o asociere de companii din segmentul afacerilor imobiliare din Istanbul.

#proiect imobiliar Marea Marmara, #proiect imobiliar Istanbul, #extindere centru comercial Istanbul , #Terenuri