Valoarea apartamentelor si terenurilor a crescut cu peste 600% in ultimii cinci ani

Miercuri, 07 Mai 2008, ora 13:22
2780 citiri
Valoarea apartamentelor si terenurilor a crescut cu peste 600% in ultimii cinci ani

Valoarea de piata a apartamentelor, vilelor si terenurilor a crescut cu peste 500%-600% in ultimii cinci ani, dar este putin probabil ca piata imobiliara din Romania sa inregistreze cresteri la fel de spectaculoase ca in anii precedenti, sustine presedintele companiei Perfect Casa, Jeni Dragomir."Piata imobiliara din Romania constituie inca o piata emergenta, dar ar fi naiv sa ne asteptam in continuare la cresteri la fel de spectaculoase ca in anii precedenti. Ca orice alta piata bursiera sau de real estate din lume, piata romaneasca trebuie sa aiba atat cresteri, cat si stagnari sau chiar descresteri ciclice. Important este ca intotdeauna proprietatile imobiliare reprezinta investitii profitabile pe termen lung, chiar si in termeni reali ajustati cu inflatia", declara presedintele companiei imobiliare Perfect Casa, Jeni Dragomir.


Acesta a precizat ca piata romaneasca ramane profitabila, dar prin prisma investitiilor pe termen mediu si lung.


"Vremea speculatiilor, a terenurilor si apartamentelor care aduceau prin re-vanzare un profit spectaculos dupa numai trei-patru luni, a trecut. Atat investitorii, cat si cei care cumpara vile sau apartamente pentru a le locui trebuie sa inteleaga ca piata romaneasca ramane extrem de profitabila, dar trebuie privita prin prisma investitiilor pe termen mediu si lung", a subliniat Jeni Dragomir.


Potrivit Perfect Casa, din anul 2002 pana in prezent, preturile pe piata romaneasca de real estate au crescut spectaculos, astfel ca valoarea de piata a apartamentelor, vilelor si terenurilor a crescut cu procente de peste 500-600 %.


"Vilele vechi boieresti, din zone precum Domenii sau Piata Romana, puteau fi achizitionate in anul 2000 cu circa 150.000 de euro, in 2003 cu aproximativ 350.000 de euro, in prezent fiind scoase la vanzare cu 1.500.000 euro. Un metru patrat de teren in Pipera care se achizitiona cu 20 de euro in 2000, in prezent costa circa 700 de euro", potrivit Perfect Casa.


Compania imobiliara Perfect Casa a fost infiintata in anul 1992. Portofoliul de proprietati Perfect Casa este axat pe vilele si apartamentele din segmentul bucurestean de lux, acoperind primordial zona centrala si de nord a capitalei Romaniei.