Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cat costa o casa obisnuita pe cea mai scumpa piata imobiliara de pe planeta

Cat costa o casa obisnuita pe cea mai scumpa piata imobiliara de pe planeta


Hong Kong a ramas cea mai scumpa piata imobiliara de pe planeta, in conditiile in care pretul unei case obisnuite este de 1,2 milioane de dolari, iar pretul mediu al unei proprietati din segmentul de varf este de 6,9 milioane de dolari, potrivit unui raport realizat de firma de consultanta imobiliara CBRE Group Inc. care a analizat 35 de orase din intreaga lume, transmite Bloomberg.

Potrivit raportului Global Living, Hong Kong si-a pastrat titlul de lider mondial in conditiile in care pretul o proprietate rezidentiala obisnuita costa 1,235 milioane de dolari. Urmeaza Singapore cu 874.372 dolari si Shanghai cu 872.555 dolari. CBRE subliniaza ca toate aceste trei orase au introdus masuri destinate sa tina preturile sub control.

In total, Asia controleaza cinci din primele 10 pozitii in acest top, cu Shenzhen pe locul cinci si Beijing pe locul noua. Alte orase pe aceasta lista sunt Vancouver (4), Los Angeles (6), New York (7), Londra (8) si Paris (10).

Comparativ cu situatia de anul trecut, cand orasele cu cele mai mari cresteri au fost New York, Los Angeles, Toronto, Vancouver, Sydney si Melbourne, unele metropole au pierdut locuri in acest clasament ceea ce a facut loc pentru unele orase europene unde cresterea preturilor este in continuare robusta.

Potrivit CBRE, anul trecut in Hong Kong au fost finalizate 17.790 de proiecte de locuinte private, un numar insuficient avand in vedere presiunea care exista asupra cererii de pe urma unei populatii de 7,4 milioane si a terenurilor limitate pentru a fi utilizate in scopuri rezidentiale.

Cand vine vorba de proprietati imobiliare din segmentul de varf, alaturi de Hong Kong se regasesc orase precum Shanghai si Moscova, unde pretul mediu este de 2,4 milioane de dolari, Beijing cu 2,2 milioane de dolari, Shenzhen cu 2 milioane de dolari si Londra cu 1,8 milioane de dolari. Pentru locuinte de lux mai ieftine, in Dublin pretul mediu este de 384.050 dolari iar in Ho Chi Minh 403.270 dolari.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 4078 ori