Proiectele de infrastructura atrag cu greu investitori, in ciuda beneficiilor pe termen lung - The Economist

Oportunitatile de investitii apar des pe piata mondiala, in prezent, dar creditarea unui proiect prin care se construiesc trei inchisori in Franta rurala nu are acelasi impact ca si o oferta publica lansata de o companie din Silicon Valley. O noua linie de metrou in Seul sau o retea de conducte petroliere in Texas nu vor trezi mult interes, de asemenea.

In Romania sunt multe proiecte de infrastructura care inca mai au nevoie de investitori pe termen lung, pe langa autostrazi. Unul dintre aceste proiecte este Canalul Dunare-Bucuresti, a carui realizare, conform primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, va propulsa intreaga regiune, adaugand ca acesta va transforma Dunarea de Jos intr-una dintre cele mai atractive si mai eficiente zone ale Europei.

Un alt proiect de infrastructura benefic, de data aceasta pentru agricultura, este Canalul Siret-Baragan, aprobat in 1988 de Consiliul de Ministri, dar oprit in lipsa fondurilor dupa construirea a doar sase kilometri dintr-un total de 190 kilometri prevazuti.

Guvernul a decis la inceputul anului infiintarea Administratiei Canalului Siret-Baragan, care sa elaboreze studiile si documentatiile tehnico-economice pentru proiectarea si realizarea acestuia proiect. Conform estimarilor oficiale, acest canal va aduce sporuri de recolta cu o valoare anuala de circa 120 milioane euro.

Acestora se adauga si interesul manifestat de chinezi pentru investitii in infrastructura Romaniei, printre care un port la Marea Neagra si pentru tren de mare viteza.

De asemenea, vicepremierul Liviu Dragnea, la finalul vizitei efectuate in China, a spus ca negocierile cu partea chineza pentru constructia unei noi termocentrale la Rovinari sunt foarte avansate, reprezentantii investitorilor urmand sa vina in Romania in perioada imediat urmatoare.

Totusi, lipsa de investitori interesati de proiecte de infrastructura, care zac astfel in sertarele statului de zeci de ani, nu este normala, considera The Economist, deoarece astfel de investitii sunt vitale pentru cresterea economica.

Acest tip de investitii nu sunt in preferintele bancilor, in prezent. Dar problema poate fi eliminata de alti investitori?

Creditorii europeni, care dominau segmentul investitiilor in infrastructura, sunt preocupati sa rezolve problemele aparute in raporturile contabile. Intre timp, noile reguli "Basel 3" indeparteaza bancile de imprumuturile pe termen lung, care adesea se intinde pe mai multi de 20 de ani, termen cerut de sustinatorii proiectelor de infrastructura. Singura exceptie sunt bancile japoneze, care au fonduri puternice si sunt dornice sa puna banii "la munca".

Bancile nu doar ca se tem de imprumuturile pe termen lung, dar sunt si mai reticente la asumarea riscurilor. Inainte, sustineau 90% din costurile unor mari proiecte, cum ar fi infastructuta auto din SUA, iar acum au coborat ponderea pana la 70%. Aceasta situatie forteaza dezvoltatorii de proiecte de infrastructura sa apeleze la proprile fonduri. Ca si in situatia in care casa nu poate fi construita la timp dupa ce bancile au redus creditele ipotecare, si proiectele de infrastructura se confrunta cu aceeasi lipsa de fonduri, cand conditiile impuse de banci sunt mai stricte.

Costurile pentru infrastructura, 57.000 miliarde de dolari pentru 2013-2030

Toate acestea aduc un decalaj tot mai mare intre necesarul pentru infrastructura si suma primita. Costurile pentru construirea si intretinerea retelei mondiale de drumuri, a centralelor electrice, a retelelor de conducte se ridica, in perioada 2013-2030, la 57.000 de miliarde de dolari, conform firmei de consultanta McKinsey, ceea ce se depaseste valoarea infrastructurii de astazi.

Conform estimarilor, cheltuielile pentru infrastructura se ridica acum la 2.700 de miliarde de dolari pe an, reprezentand aproximativ 4% din productia globala, insa necesarul este de 3.700 de miliarde de dolari.

Guvernele nu pot, in prezent, sa inlocuiasca aceasta lipsa de fonduri. Unele tari, cum este China, poate acoperi aceste cheltuieli cu infrastructura. Insa cele mai multe tari, chiar si investitorii privati - cum ar fi firmele de telecomunicatii, se bazeaza pe finantare. Si aceasta situatie aduce o oportunitate pentru noii intrati in sector. Investitorii pe termen lung, cum ar fi fondurile de asigurari si cele de pensii, s-au aratat interesati sa reinvesteasca banii in infrastructura.

Acesti titani financiari dispun de peste 50.000 de miliarde de dolari pentru investitii. Nimeni nu sugereaza ca toate fondurile lor ar trebui sa fie utilizate pentru a umple necesarul. In prezent, numai 0,8% din activele acestor fonduri sunt investite in proiecte de infrastructura. Ceea ce este prea putin.

In acelasi timp, veniturile obtinute din aceste investitii sunt mai mari decat de cele din obligatiuni, de exemplu. Instrumentele financiare legate de infrastructura sunt, de obicei, acoperite in fata inflatiei, si au randamente stabile si volatilitate redusa. Instrumentele respective nu sunt lichide, dar acesta este un aspect ce poate fi neglijat, avand in vedere faptul ca pot fi "exploatate" pe zeci de ani. Iar cand situatia economica nu mai este una buna, investitorii au mai multe sanse de a-si recupera cea mai mare parte a banilor, spune Mike Wilkins de la agentia de rating Standard & Poor.

Activele din infrastructura, mai atragatoare pentru investitori

Fondurile suverane au devenit tot mai interesate de active in infrastructura. Firmele de "private equity" au 250 miliarde dolari pentru a cheltui pe infrastructura, fata de noua miliarde dolari, cu un deceniu in urma, conform datelor din piata.

O companie, Blackstone, se numara printre cei care au finantat un baraj hidroelectric de 900 milioane de dolari din Uganda, proiect care furnizeaza jumatate din energia electrica necesara pentru aceasta tara. Atragerea de investitori privati in astfel de proiecte are si alte beneficii, dincolo de reducerea datoriilor din bilanturile publice.

Cele trei inchisoril din Franta vor fi construit de un contractant care va suporta, de exemplu, depasirea costurilor. Spre deosebire de autoritatile locale, apatice, companiile implicate vor fi profund deranjate daca termenul de finalizare al proiectelor va fi depasit. Rigoarea sectorului privat poate aduce, astfel, o reducere a costurilor serviciilor publice.

Totusi, nu toate proiectele vor indeparta bancile. Unele sunt foarte atractive pentru banci. In acelasi timp, fondurile de pensii nu sunt atrase, de multe ori, de proiecte "greenfield". Dincolo de depasirea termenelor de finalizare sau a costurilor, aceste proiecte pot fi si mai putin profitabile decat s-a estimat. Multe astfel de fonduri pun accentul pe oferte mai "simple" - cum sunt drumurile - investitii in tari sigure, cum ar fi cele din Europa.

Principalul inconvenient pentru investitori este lipsa de proiecte adecvate. In Europa, un flux mare de capital asteapta aparitia de noi oferte. Pentru guvernele care cauta crestere economica, o planificare inteligenta ar putea aduce mai mult decat o infrastructura asteptata cu nerabdare.