Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ce e de facut pentru recuperarea TVA in cazul creantelor neincasate

Ce e de facut pentru recuperarea TVA in cazul creantelor neincasate


Creantele neincasate reprezinta, fara indoiala, o povara pentru companiile din Romania. Dincolo de riscurile comerciale, aceste creante au si un impact fiscal deloc de neglijat. TVA trebuie platita de furnizor catre bugetul de stat, chiar daca nu a fost incasata de la client.

TVA platita la bugetul de stat si neincasata de la clienti atrage costuri de finantare de la creditori sau chiar de la fisc, daca nu este platita la timp.

Jurisprudenta recenta a Curtii Europene de Justitie a analizat in ultimii ani mai multe cazuri care aveau ca subiect TVA aferenta creantelor neincasate, clarificand tratamentul de TVA aplicabil (de ex. C-246/16 Enzo di Maura, C-242/18 Unicredit Leasing).

Cazul Unicredit a fost solutionat de colegii nostri din Bulgaria, autoritatile fiscale considerand ca precedentul caz Enzo di Maura nu era suficient de specific in speta analizata.

Spetele din aceste cazuri sunt, in substanta, aproape trase la indigo. Persoanele impozabile intampina dificultati in recuperarea creantelor de-a lungul unor perioade foarte lungi (de exemplu, de aproximativ 10 ani), fiind in situatia de a prefinanta statul cu o TVA neincasata de la clienti.

Concluziile Curtii Europene de Justitie nu lasa loc de interpretari in aceste situatii: persoanele impozabile pot recupera TVA aferenta creantelor pentru care exista o probabilitate rezonabila de neincasare.

Practic, furnizorii nu sunt obligati sa finanteze statul cu o TVA neincasata de la clienti. Tot Curtea prevede si posibilitatea anularii acestei ajustari, in cazul in care creanta va fi, in cele din urma, incasata, existand, astfel, un echilibru.

Exista tari din Uniunea Europeana care lasa posibilitatea recuperarii TVA aferenta creantelor neincasate in termen, de exemplu, de 6 luni de la data scadentei (cazul Marii Britanii) . Acest termen este propus si in opinia Avocatului General in cazul Enzo di Maura.

Dar ce prevede legislatia de TVA din Romania?

Contribuabilii romani au parte de prevederi mai stricte: TVA aferenta creantelor neincasate poate fi recuperata daca debitorul a intrat in faliment sau in cazul reducerii creantei in procedura de reorganizare.

Desi nu se mentioneaza termene clare in legislatia din Romania, dincolo de care TVA poate fi recuperata, practica ne arata ca aceste proceduri se pot intinde pe ani de zile.

Am intalnit cazuri concrete in care intrarea in faliment a debitorului a intervenit dupa mai mult de 10 ani, fiind situatii similare cu cele din cazurile enuntate.

Conform obligatiilor asumate in tratatul de aderare la UE (transpuse si in Codul fiscal), Romania trebuie sa respecte deciziile Curtii Europene de Justitie.

Astfel, legislatia privind recuperarea TVA in cazul creantelor neincasate ridica semne de intrebare privind respectarea acestor decizii.

Ne putem intreba ce putem face in acest caz?

Exista solutii: sunt, in prezent, in derulare mai multe proceduri de recuperare a acestei TVA neincasate, unele pe cale administrativa, altele cu implicarea instantelor de judecata.

Chiar si in baza prevederilor legislative limitative din Romania, contribuabilii pot recupera TVA aferenta creantelor neincasate, fiind eligibile si creantele mai vechi de 5 ani.

Un aspect distinct il reprezinta creantele vandute, de multe ori pe sume modice din cauza probabilitatii reduse de incasare.

Dar, chiar si in acest caz, exista solutii care le pot face eligibile pentru recuperarea TVA (unde sumele recuperabile de TVA pot depasi semnificativ orice suma din creanta propriu zisa cu sanse rezonabile de recuperare).

Totusi, tinand cont de jurisprudenta constanta pe aceasta speta de TVA, solutia optima ar fi punerea legislatiei nationale in acord cu deciziile Curtii Europene de Justitie, permitand astfel recuperarea TVA cu un efort minim.

Articol realizat de Alex Milcev, Partener - Liderul Departamentului de Asistenta Fiscala si Juridica si Costin Manta, Senior Manager - Departamentul de Asistenta Fiscala si Juridica, EY Romania

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 909 ori