Retelele de socializare, canale de publicitate ieftine: Instagram

Joi, 09 Octombrie 2014, ora 08:35
1908 citiri
Retelele de socializare, canale de publicitate ieftine: Instagram

Domeniul media advertising se stabilizeaza rapid in segmentul retelelor de socializare cel mai frecventate, beneficiind de avantajul costurilor reduse pentru promovarea unor produse.

Beyonce si-a promovat ultimul album prin intermediul Facebook fara sa scoata un ban din buzunar, iar metoda ei a incurajat o tanara producatoare de cosmetice sa isi lanseze intreaga linie de produse prin Instagram.

Dedicat in special pasionatilor de fotografie, Instagram s-a dovedit mediul perfect de propagare a mesajului publicitar pentru gama "Glossier" lansata de Emily Weiss. Tanara de 29 de ani si-a construit cu rabdare o retea personala de 75.000 de prieteni, in timp ce contul "Into the Gloss" al site-ului ei a depasit cifra de 186.000 de vizitatori constanti.

Abia atunci, Emily Weiss a considerat oportun sa posteze in cele doua conturi Instagram 125 de fotografii de prezentare a produselor cosmetice "Glossier"."Toata lumea din jurul meu, indiferent de varsta sau profesie, intra pe Instagram de cel putin trei ori pe zi", a justificat Weiss decizia ei in fata reporterilor de la Wall Stret Journal.

Aparentele insala

Cu toate acestea, promovarea noii linii de produse cosmetice ascunde in spatele lejeritatii aparente a metodei de advertising 10 luni de munca pentru a asigura o propagare rapida si corecta a mesajului in doar cateva saptamani. Din intregul set de fotografii, doar ultimele iti arata produsul efectiv, in vreme ce restul se axeaza pe logouri amuzante si cateva caracteristici ale paletei de culori din gama "Glossier".

"Am incercat sa definim in primul rand o stare si un anumit tip de clientela care sa aiba aceasta stare de spirit inainte de a prezenta produsul", spune Emily Weiss.

Inainte de a selecta imaginile, Weiss a cumpanit destul de mult in privinata modului in care trebuia desfasurata campania. A avut de ales intre a dezvalui numele produselor inca de acum un an, cand aparuse zvonul ca adunase deja o finantare de 2 milioane de dolari pentru acest proiect, intre a aplica metoda-soc Beyonce, o campanie inceputa la miezul noptii cu un bombardament de videoclipuri pe conturile Facebook sau o abordare mai temperata. A recurs in cele din urma la o atatare continua a publicului vreme de 4 saptamani.

Impact bine gradat

Numarul total al fotografiilor realizate pentru prezentarea noului produs se ridica la cateva mii, din care doar cateva sute au fost prelucrate, compilate cu diverse alte imagini, inclusiv scene din filmul "Clueless", pentru a reda ideea de optimism dezarmant si natural pe care Weiss a dorit sa o asocieze produsului sau.

Ulterior, numele acestuia a fost dezvaluit prin lansarea si prezentarea unor stickere, brichete, ba chiar si a unui tricou inscriptionat "Glossier" imbracat de modelul Karlie Kloss, imagine care a receptionat 27.000 de like-uri odata lansata pe o retea de socializare. Primele patru produse puse la vanzare online sunt fondul de ten, crema hidratanta, balsamul si spay-ul facial "Glossier", iar Weiss searata increzatoare in succesul acestora.

"Reprezinta si un mod de a percepe machiajul ca accesoriu decorativ aplicat corpului decat ca un element care sa mascheze defectele acestuia", sustine Emily Weiss.

#campanie publicitara ieftina, #impact mesaj publicitar, #lansare retele de socializare , #Produse