Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSEmil Boc Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Angajatorii duc dorul candidtilor calificati

Loading from
Aproximativ 40% dintre angajatorii mondiali au dificultati in ocuparea pozitiilor vacante, din cauza lipsei de talente specifice pe pietele locale, releva un studiu asupra deficitului de talente la nivel mondial realizat de Manpower, companie de recrutare si de gestiune a resurselor umane.Studiul "Deficitul de Talente - Topul celor mai cautate 10 pozitii la nivel mondial" determina gradul la care deficitul de talente incepe sa aiba impact asupra pietei muncii de astazi. Acesta a fost realizat in urma chestionarii a 33.000 de companii din 23 de tari si teritorii, in cursul lunii ianuarie 2006. La nivel mondial, 70% dintre angajatori se lupta pentru a gasi candidati calificati.
Angajatorii care au cele mai mari probleme in gasirea de candidati potriviti sunt cei din Mexic (78% deficit), Canada (66%) si Japonia (58%). Deficitul de talente se dovedeste a nu fi problematic in India, unde doar 13% din companii afirma ca au dificultati in procesul de recrutare.

"Deficitul se resimte acut, in acest moment, in America de Nord, in timp ce angajatorii din Europa si Asia simt mai putina presiune in competitia pentru atragerea celor mai buni angajati", sustine Jeffrey A. Joerres, presedinte si CEO al grupului Manpower.

Conform studiului, topul celor mai cautate 10 pozitii arata astfel: reprezentanti de vanzari; ingineri; tehnicieni (in special productie, inginerie si mentenanta); operatori de productie; personal calificat cu experienta (in special tamplarie, sudura si instalatii); specialisti IT (in special programatori de soft); asistenti administrativi; soferi; contabili; manageri.

"Data fiind competitia acerba a angajatorilor in cautarea de candidati pentru aceste pozitii, vom vedea in curand si o crestere semnificativa a salariilor si a beneficiilor. Orice candidat in cautarea unui loc de munca sau a unei schimbari in cariera ar trebui sa ia in calcul aceste rezultate si sa se pregateasca pentru a obtine competentele si trainingul necesare pentru a urma una din aceste cai", spune Camelia Stanculescu, director general al Manpower Romania.

O data cu rezultatele studiului, Manpower a publicat si Cartea Alba A"Confruntarea Deficitului de Talente: Ce va fi maine?A", care evidentiaza tendintele de crestere a deficitului de talente in lume si orienteaza mediul de afaceri, autoritatile si indivizii catre adoptarea de strategii specifice de resurse umane.

"Cresterea deficitului de talente la nivel mondial se accentueaza odata cu intensificarea fenomenului de globalizare. Si in Romania efectele se fac simtite din ce in ce mai mult atat la nivel economic, cat si social. Se impun asadar masuri rapide care sa faciliteze anticiparea tendintelor si implementarea de solutii in timp real, folosind experienta tarilor care trec prin aceeasi criza", spune Stanculescu.

Compania a anuntat luni si redefinirea brandului sau, pentru a transmite o perspectiva completa asupra gamei de servicii pe care o promoveaza. Firma are un nou logo si noi concepte de intelegere a Muncii Contemporane. Toate cele 4.400 de agentii Manpower din intreaga lume si cei 27.000 de colaboratori permanenti isi vor redefini imaginea, strategiile si atitudinea, conform noilor trasaturi ale brandului.


BLOOMBIZ - PORTALUL TAU DE AFACERI!


Abonati-va la newsletter!
Sursa: Business24.ro
Articol citit de 361 ori