Cel mai mare investitor imobiliar din Romania anunta pierderi de miliarde

Marti, 16 Decembrie 2008, ora 10:39
1792 citiri
Cel mai mare investitor imobiliar din Romania anunta pierderi de miliarde

Dezvoltatorul imobiliar austriac Immoeast AG, cel mai important investitor de pe piata imobiliara din Romania in 2007, a anuntat ca se asteapta sa inregistreze pierderi de 1,02 miliarde euro in trimestrul al doilea al exercitiului fiscal 2008/2009 ca urmare a deprecierii unor active.

In plus, Immoeast a apreciat ca aceste pierderi vor avea un impact si asupra firmei sale mama, Immofinanz AG, care in prezent analizeaza posibilitatea unei fuziuni cu Immoeast.

Aproape jumatate din aceste pierderi estimate, respectiv aproximativ 465 milioane de euro, vor proveni de pe urma scaderii valorii portofoliului imobiliar al Immoeast din Europa de Est.

La acestea se adauga deprecieri de aproximativ 350 de milioane de euro pentru proprietatile in constructie, precum si alte deprecieri in valoare de 210 milioane de euro.

Immoeast estimeaza ca rezultatele sale financiare pe trimestrul al doilea vor fi negative cu aproximativ 510 milioane de euro. Immoeast intentioneaza sa dea publicitatii rezultatele semestriale la data de 18 decembrie, urmata de firma mama Immofinanz la data de 29 decembrie.

Portofoliul Immoeast pe piata din Romania cuprindea, la sfarsitul lunii aprilie 2008, un numar de 132 de proprietati, a caror valoare de piata a fost estimata la 3,47 miliarde de euro.

Prin acest volum, compania austriaca poate fi considerata cel mai mare investitor din real estate. Pe piata locala, Immoeast are proprietati de 2,5 milioane mp iar in anul fiscal incheiat in aprilie 2008 a obtinut venituri de 57,8 milioane de euro din exploatarea cladirilor finalizate, in crestere cu 153 la suta fata de anul fiscal 2006-2007.