Contractul cu Sterling: Calitatea de reprezentant al statului roman a fost preluata de ANRM

Miercuri, 04 Februarie 2009, ora 17:21
1424 citiri
Contractul cu Sterling: Calitatea de reprezentant al statului roman a fost preluata de ANRM

Durata acordului petrolier pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia este de 30 de ani, calculati de la data intrarii in vigoare a Contractului de explorare si impartire a productiei, cu drept de prelungire pentru o perioada de pana la 15 ani, potrivit notei de fundamentare a HG aprobate in 2008.

Contractul de explorare si impartire a productiei pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia a fost incheiat de Rompetrol S.A. la data de 6 august 1992, cu firmele Enterprise Oil si Canadianoxi Ltd. si aprobat prin Hotararea Guvernului nr.570/1992, inainte de intrarea in vigoare a Legii petrolului 134/1995, prin care s-a statuat ca tipul de contract petrolier practicat in Romania este acordul petrolier, se arata in nota de fundamentare a Hotararii de Guvern.
Dupa privatizarea Rompetrol, calitatea de reprezentant al statului roman in Contractul de explorare si impartire a productiei a fost preluata de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. Totodata, calitatea de titular a fost transferata companiei Sterling Resources Ltd.


"Contractul de explorare si impartire a productiei din perimetrele XIII Pelican si XV Midia prevede explorarea, pe contul si riscul partenerilor straini, a suprafetelor contractuale si, in caz de reusita, exploatarea zacamintelor descoperite in comun cu o entitate reprezentand statul roman, in cote procentuale de impartire a costurilor si a productiei convenite in contract", se arata in nota de fundamentare.
Durata acordului petrolier va fi de 30 de ani, calculati de la data intrarii in vigoare a Contractului de explorare si impartire a productiei, cu dreptul de prelungire cu o perioada aditionala de pana la 15 ani, conform prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea Petrolului. La reluarea operatiunilor petroliere din prezentul Acord, perioada de explorare va continua pentru cinci ani si va fi impartita in doua faze: una obligatorie de trei ani si una optionala de doi ani. Titularul va avea dreptul sa extinda perioada de explorare cu doua perioade aditionale de cel mult trei ani fiecare, cu conditia de a-si fi indeplinit obligatiile prevazute in fazele anterioare.


Costul estimat la acel moment (noiembrie 2008 n.r.) pentru activitatile cuprinse in programul minimal de explorare este de 4 milioane de dolari, pentru faza obligatorie, si de 4 milioane de dolari pentru faza optionala.
Documentul precizeaza ca, in etapa de explorare, cu o durata de cinci-zece ani, proiectul nu genereaza, in mod direct, venituri la bugetul de stat, deoarece nu se realizeaza o productie de petrol careia sa i se aplice taxe, impozite si o redeventa petroliera. In mod indirect insa se aduce o contributie la bugetul de stat prin taxele si impozitele aplicate titularului si subcontractorilor, pentru operatiunile petroliere realizate in baza prezentului proiect. In situatia descoperirii unor noi zacaminte de petrol va rezulta un aport suplimentar la bugetul de stat prin impozitul pe profit, redeventa petroliera si impozitul pe productia interna de gaze naturale si titei, pe care urmeaza sa le plateasca titularul acordurilor la bugetul general consolidat. In situatia descoperirii unor noi zacaminte de petrol, un aport direct la bugetul de stat va fi consemnat la punerea in productie a acestora, peste circa cinci-zece ani.


Potrivit documentului, ca urmare a unor transferuri succesive ale concesiunii si incheierii unor acte aditionale la contract au fost convenite programe de lucrari aditionale cu schimbarea titularului. Astfel, pana in prezent, in perimetrele XIII Pelican si XV Midia au fost inregistrate urmatoarele rezultate: au fost inregistrati 8100 km de profile seismice, au fost forate sase sonde de explorare, dintre care cinci amplasate in ape cu adancimi sub 100 m, si una in ape cu adancimi de peste 100 m, au fost efectuate studii geologice si geofizice, reprelucrari, reinterpretari ale datelor si modelari cu programe moderne si a fost evidentiata o acumulare de gaze naturale, pe structura Doina, care deocamdata nu poate fi exploatata, datorita rezervelor relativ mici ale acesteia, de circa doua miliarde mc. Costurile cumulate ale operatiunilor petroliere de explorare efectuate depasesc 70 de milioane de dolari.
La capitolul "schimbari preconizate" al notei de fundamentare se arata: "Cadrul legal in vigoare prevede acordul de concesiune petroliera, ca singurul tip de acord aplicabil in Romania. Actul Aditional nr. 11 la Contractul de explorare si impartire a productiei pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia are ca scop considerarea acestui contract ca si acord petrolier, impreuna cu consecintele legale, respectiv: plata taxelor si impozitelor aplicate titularului si subcontractorilor, pentru operatiunile petroliere realizate in baza prezentului proiect, iar in situatia descoperirii unor noi zacaminte de petrol plata suplimentara la bugetul de stat a impozitului pe profit, a redeventei petroliere si a impozitului pe productia interna de gaze naturale si titei".


"Actul Aditional nr. 11 la Contractul de explorare si impartire a productiei pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia, are ca scop considerarea acestui contract ca acord petrolier, in vederea asigurarii conditiilor legale pentru realizarea operatiunilor petroliere", se precizeaza in nota de fundamentare a actului normativ.
Contractul de explorare si impartire a productiei a fost incheiat in baza Legii nr.66/1992 si a Legii nr.35/1991, statul acordand investitorilor straini anumite facilitati in vederea atragerii de capital pe piata romaneasca, prin efectuarea de catre organele fiscale romane a platii impozitului pe profitul realizat din activitatile derulate de firme, la nivelul cotelor prevazute de lege sau scutirea de taxe vamale pentru importurile efectuate. "Aceste facilitati acordate de stat au condus la participarea activa a companiilor straine in finantarea si realizarea fizica a programelor de lucrari pentru activitatile de explorare si exploatare a zacamintelor de petrol si gaze", se arata in document. Acelasi document precizeaza ca statutul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, de reprezentant al statului roman, face imposibila derularea unui contract de tip explorare si impartire a productiei, tinand cont de faptul ca, in nici o situatie, astfel de contracte nu pot fi derulate de organisme guvernamentale, deoarece ar fi un evident conflict de interese.


"Un element important, care face necesara modificarea tipului de acord petrolier este acela ca, in Contractul de explorare si impartire a productiei, nu este prevazuta plata unei redevente petroliere, ceea ce ar conduce la crearea unor conditii discriminatorii fata de titularii acordurilor de concesiune. Totodata, exceptarea de la plata redeventei poate fi interpretata si ca o facilitate  acordata unui titular, in dezacord cu legislatia Uniunii Europene", mai indica documentul.
De asemenea art. 31 alin. (3) din Legea petrolului nr. 238/2004 prevede ca, in situatia in care pe parcursul realizarii operatiunilor petroliere apar situatii care nu au putut fi prevazute la incheierea acordului, dispozitiile acestuia pot fi amendate si aduse la zi, prin acte aditionale.


"In concluzie, deoarece o serie de prevederi ale Contractului de explorare si impartire a productiei sunt inaplicabile datorita modificarii cadrului legal si institutional, dintre care mentionam abrogarea Legilor nr.35/1991 si Legii nr.66/1992, intrarea in vigoare a Legii petrolului nr.134/1995, inlocuita prin Legea petrolului nr.238/2004, adoptarea noului Cod Fiscal si modificarea legislatiei de mediu, impune considerarea Contractului de explorare si impartire a productiei pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia ca acord petrolier de concesiune, prin adoptarea prezentului proiect de act normativ", argumenta Guvernul decizia luata.
La capitolul "impact social" pozitiv se precizeaza ca "in operatiunile petroliere care urmeaza sa fie realizate in perimetrele XIII Pelican si XV Midia vor fi folosite, cu precadere, firme prestatoare de servicii din Romania".
In ceea ce priveste impactul asupra mediului, documentul arata ca acordul petrolier privitor la perimetrele XIII Pelican si XV Midia prevede masuri de reducere a impactului asupra mediului, de remediere a daunelor produse mediului si prevede totodata "constituirea unui provizion de abandonare a perimetrului la incetarea concesiunii, cu realizarea programelor de refacere a mediului si de redare a terenurilor destinatiei initiale a acestora".
"Actul supus aprobarii este un act administrativ individual, fara caracter normativ, astfel ca nu este supus regulilor de informare si transparenta decizionala. Totodata mentionam ca acordul petrolier, care constituie anexa la prezentul act administrativ, este clasificat ca <secret de serviciu>", se mai arata in document.


Potivit notei de fundamentare a Hotararii de Guvern, Hotararea emisa in noiembrie 2008 avea drept scop, in executarea prevederilor art. 31, alin (3) din Legea petrolului nr. 238/2004, "aprobarea intrarii in vigoare a Actului Aditional nr.11 la Contractul de explorare si impartire a productiei in perimetrele XIII Pelican si XV Midia incheiat intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si compania Sterling Resources Ltd. si supunerea acestei activitati petroliere prevederilor art. 22 alin. (2) lit.a) si g) din Normele metodologice de aplicare a Legii petrolului nr.238/2004, cu modificarile si completarile ulterioare".

#acord, # contract, # productie , #stiri Impact