Cresterea economica a Indiei a incetinit la mai putin de 7%

Luni, 13 Aprilie 2009, ora 14:23
1262 citiri
Cresterea economica a Indiei a incetinit la mai putin de 7%

Economia Indiei a crescut cu mai putin de 7% in anul financiar 2008-2009, ce s-a incheiat in martie, din cauza impactului pe care l-a avut criza financiara mondiala, a declarat luni premierul indian Manmohan Singh, citat de Reuters.

 

"Am inregistrat o crestere de 9% in primii patru ani de guvernare. Anul trecut, din cauza impactului recesiunii mondiale, cresterea a fost cu putin sub 7%", a spus Singh in cadrul unei conferinte de presa.

Costurile mari de creditare si criza mondiala au incetinit anul trecut cea de-a treia economia din Asia, iar analistii estimeaza o crestere mai mica de 6% pana in martie 2010. Scaderea cererii interne si internationale a redus productia industriala a Indiei si exporturile.

Productia industriala a Indiei s-a comprimat in februarie cu 1,2% fata de aceeasi perioada a anului precedent, iar exporturile au scazut cu peste o cincime.

"Economia mondiala are mari probleme si noi suntem afectati de acest fapt. Insa, prin masurile pe care le-am luat, am anticipat ceva de genul acesta si efectul asupra economiei nu este la fel de grav ca in alte tari", a spus Singh.

Datele provizorii indica o scadere a exporturilor cu 31% in luna martie, fata de aceeasi persoana a anului precedent, iar exporturile ar putea ramane la un nivel scazut in urmatoarele sase luni, in contextul in care flluxul comercial mondial se va comprima in 2009.

Noile estimari ale Bancii Mondiale arata o scadere a economiei globale cu 1,7% in 2009.

Estimarea de baza a Bancii Mondiale arata o reluare a cresterii in 2010, in contextul in care consolidarea sectorului financiar, pierderile de bani si efectele crizei economice continua sa influenteze activitatea economica.

Totusi, ritmul si momentul exact al revenirii cresterii economice sunt inca incerte.

De asemenea, Banca Mondiala estimeaza ca economiile tarilor in curs de dezvoltare vor creste cu 2,1% in 2009, fata de 5,8% in 2008, ceea ce reflecta deteriorarea conditiilor financiare globale. 

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Economia Germaniei va stagna în 2024, potrivit ultimelor prognoze realizate de cele mai importante institute economice germane. Estimările privind evoluția PIB în Germania au fost revizuite...
#criza, #economie, #exporturi , #stiri Impact