De ce se bucura China daca SUA scapa de faliment

China ar putea deveni cea mai mare economie a lumii, dupa ce Fondul Monetar International anunta, in luna iunie, ca dimensiunea economiei chineze ar putea sa o depaseasca pe cea a Statelor Unite, in termeni de paritate a puterii de cumparare, pana in 2016. Care este insa adevarul?

Modelul de crestere economica urmat de China, pentru ultimii 30 de ani se bazeaza, in mare parte, pe rularea unui excedent comercial, in scopul de a maximiza acumularea de capital si prin urmare, transformarea statului chinez intr-unul potrivit pentru investitiile oamenilor de afaceri locali.

In acelasi timp, China incurajeaza fluxurile de investitii straine, tocmai pentru a accelera acumularea de capital. Rezultatul consta in faptul ca infuziile de valuta „curg” in China, unde raman acumulati, puncteaza Business Insider.

Cu toate acestea, pentru a pastra echilibrul, guvernul chinez intervine pentru a cumpara tot surplusul de dolari, euro sau chiar yeni, pentru a preveni aprecierea  monedei nationale si pentru a le acumula pe post de rezerve nationale. China trebuie sa se decida daca va investi toti acesti bani undeva sau daca va cumpara cu ei bunuri din SUA sau pentru a face mai multe investitii directe in strainatate.

Avand in vedere ca SUA este cel mai mare client al Chinei si din moment ce multi alti comercianti folosesc ca mijloc de plata dolarii americani, aproximativ 70% din rezervele de 3.000 de miliarde ale Chinei sunt in dolari.

Teoretic, China ar putea folosi o parte din rezervele din dolari pentru a le schimba in alte valute sau pentru a cumpara aur sau petrol. In practica, avand in vedere sumele imense care sunt deja folosite, este foarte dificil pentru statul asiatic sa vanda chiar si o mica parte din sumele in dolari, fara a submina valoarea depozitelor ramase.

Chiar daca s-ar decide sa faca acest lucru, nu exista pur si simplu piete suficient de mari si cu suficient de multa lichiditate, asa cum este piata americana.

De fapt, atata timp cat China doreste sa vanda bunuri pentru a primi in schimb dolari si decide sa acumuleze sumele in rezerva nationala, in loc sa le utilizeze pentru importuri sau pentru investitii, China nu are foarte multe optiuni.

China este creditorul, SUA este debitorul, deci lucrurile stau cat se poate de simplu, in viziunea celor mai multi.

Acestia considera ca daca SUA nu isi respecta angajamentele, Chinar ar putea lua masuri. In realitate, oamenii care gandesc  asa, fie din cauza fricii, fie din aroganta, nu stiu despre ce vorbesc, subliniaza BusinessInsider.

Cu exceptia cazului in care lucrurile s-ar schimba in mod dramatic, iar statul chinez ar decide sa schimbe abordarea proprieri economii, China nu isi permite sa isi vanda certificatele de trezorerie sau sa refuze sa cumpere altele noi.

De fapt, tocmai SUA incurajeaza China sa mearga pe aceasta directie: reechilibrarea economiei si acumularea unui numar mai mic de excedente

Initial, China a fost reticenta in adoptarea acestei strategii, din cauza impactului pe termen scurt asupra exporturilor, dar pe termen lung, statul chinez a inteles avantajele: consumatorii chinezi au o putere mai mare de cumparare si un nivel de trai  mai bun.

Din aceasta conjuctura, America are de castigat, pentru ca dolarii castigati de China sunt directionati catre achizitia de bunuri americane si in investitii in industria americana.

Prin urmare, ziua in care China nu va mai fi nevoita sa cumpere certificate de trezorerie va fi un semn de bun augur, atat pentru China, cat si pentru America, concluzioneaza Business Insider.

Pana atunci, China si SUA sunt blocate intr-o relatie imperfecta de co-dependenta. SUA consuma prea mult si economiseste prea putin, asa ca trebuie sa se imprumute de la China. Aceasta din urma, economiseste prea mult si consuma prea putin, asa ca este obligata sa ii imprumute pe americani pentru a le permite acestora sa cumpere in continuare ceea ce China produce.

Cu alte cuvinte, desi se arata nemultumita de situatia SUA, China nu va renunta prea curand la datoria americana, cu exceptia cazului in care va gasi o modalitate de a „ingropa propria dependenta” de comert.