Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Dezastrul japonez: Pierderi de 308 miliarde dolari

Dezastrul japonez: Pierderi de 308 miliarde dolari

Pagubele directe cauzate de cutremurul si tsunami-ul care au devastat nord-estul Japoniei se ridica la 16-25.000 miliarde de yeni (185-308 miliarde de dolari), a estimat guvernul nipon, acesta fiind cel mai costisitor dezastru natural la nivel mondial, transmite Reuters.

Estimarile includ pagubele cauzate retelelei de drumuri, locuintelor, fabricilor si altor elemente de infrastructura.

Suma care poate ajunge la peste 300 de miliarde de dolari eclipseaza costurile de 100 de miliarde de dolari ale cutremurul Kobe din 1995, cel mai costisitor de pana acum.


La valoarea maxima, pierderile ar totaliza 6% din Produsul Intern Brut al tarii.


Cifra inaintata de guvern nu include pierderile rezultate din oprirea activitatii economice, ca urmare a intreruperii alimentarii cu energie, sau impactul mai amplu al crizei de la centrala nucleara de la Fukushima.


"Impactul sistarii alimentarii cu energie va fi probabil semnificativ", a declarat reporterilor directorul de analiza macroeconomica al cancelariei premierului, Fumihira Nishizaki.


Intr-o conferinta de presa separata, un membru al conducerii Bancii Japoniei a reluat angajamentul institutiei de a lua masurile necesare pentru sustinerea economiei, a treia ca marime din lume.


In primele zile, banca a introdus mii de miliarde de yeni in piata financiara nipona si a accelerat programul de achizitie de active.


Totodata, vineri, institutia, impreuna cu banci centrale din alte state membre G7, au intervenit coordonat pe piata valutara pentru a opri aprecierea yenului, ce ameninta sa destabilizeze economia nipona, dependenta de exporturi.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1112 ori
Citeste mai multe desprecutremur japonia miliarde tsunami japonia yeni