Efectele devastatoare ale crizei: Vezi cati romani au fost afectati (studiu BERD)

Miercuri, 29 Iunie 2011, ora 16:08
1272 citiri
Efectele devastatoare ale crizei: Vezi cati romani au fost afectati (studiu BERD)

Criza economica a afectat doua treimi dintre gospodariile din Romania, fiind cel mai inalt nivel inregistrat in cele 30 de tari in tranzitie, potrivit unui studiu BERD.

"In Romania, aproape doua treimi din gospodarii au fost afectate de criza economica, aceasta fiind incidenta cea mai ridicata atinsa de o tara in tranzitie.

Criza a afectat peste 70% din populatia adulta si doua din trei persoane cu venituri mici", se arata in analiza. Populatia de peste 60 de ani a resimtit cel mai putin impactul crizei, aproape jumatate dintre acestia fiind afectati vizibil, se precizeaza in studiu.

Astfel, in Romania, 62% de gospodarii au simtit efectele crizei, in timp ce media in zona de tranzitie a fost de 49%, iar media in tarile din Europa de Vest - de 31%.

Studiul a fost realizat la finele anului 2010 si a luat in calcul aproape 39.000 de gospodarii din 30 de tari din zona Europei de Sud-Est, din Europa Centrala, din zona Baltica, din Asia Centrala, la care s-au adaugat Turcia si Rusia.

Analiza a urmarit modul in care populatia a fost afectata de criza economica mondiala si de urmarile acesteia.

#criza economica, #gospodarii, #efecte criza, #studiu berd , #stiri Impact