Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Korodi: Comisia Europeana va notifica, oficial, Ucraina cu privire la Canalul Bistroe

Korodi: Comisia Europeana va notifica, oficial, Ucraina cu privire la Canalul Bistroe
Comisia Europeana, prin comisarul de mediu, Stavros Dimas, va notifica, oficial, Ucraina, cerandu-i sa revina asupra deciziei unilaterale de a continua constructia la canulul Bistroe, solicitandu-i explicatii pe aceasta tema, a declarat ministrul Mediului, Attila Korodi .Korodi a participat, in perioada 4-5 martie, la Consiliul de Mediu de la Bruxelles, unde a cerut includerea pe agenda de lucru a problemei Bistroe. "Sunt trei state care si-au declarat sustinerea voluntara pentru Romania, respectiv Ungaria, Estonia si Franta", a spus Korodi.


"Ungaria a declarat ca va monitoriza aceasta problema si a declarat ca nu este de acord ca Ucraina sa incalce conventiile internationale, pozitie pe care o afirma si Estonia", a precizat Korodi pentru NewsIn. Pe de alta parte, Franta cere Ucrainei sistarea lucrarilor, considerand ca acestea afecteaza iremediabil flora si fauna deltei. "Franta este de parere ca Delta Dunarii are o valoare inestimabila", a subliniat ministrul roman.



Potrivit oficialului de la Mediu, aceste trei state vor face uz de toate mijloacele diplomatice pentru a determina Ucraina sa revina asupra deciziei privind continuarea lucrarilor. Potrivit lui Korodi, Comisia Europeana considera ca Ucraina a incalcat conventiile internationale privind impactul trans-frontalier de mediu si, in consecinta, va solicita acestei tari sa revina asupra deciziei si sa dea explicatii pe acest subiect.



In acelasi timp, ministrul a explicat ca, desi Ucraina nu este membra a Uniunii Europene, Romania va avea in vedere raspunsul autoritatilor de la Kiev, cand, pe viitor, se va pune problema unei eventuale colaborari pe proiecte similare, cu impact trans-frontalier de mediu.



Ministrul Korodi a precizat, pentru NewsIn, ca Romania, la randul ei, a transmis o scrisoare oficiala Ucrainei, in care cere explicatii pe aceasta tema. "Din pacate, raspunsul Ucrainei este unul singur: decizia de a efectua lucrari pe canalul Bistroe este unilaterala", a precizat oficialul roman, care a amintit ca relatiile cu autoritatile ucrainene de mediu sunt destul de tensionate. "Comunicarea cu autoritatile de la Kiev, pe aceasta tema, lasa mult de dorit", a conchis Attila Korodi.



Guvernul Ucrainei a emis la 12 mai 2004 hotararea privind construirea - pe bratul ucrainean al Dunarii - a canalului navigabil spre Marea Neagra cu o lungime de 3,5 kilometri, iar la 26 septembrie acelasi an a fost inaugurata prima portiune a lucrarii.



In 30 mai 2007, Cabinetul de Ministri ai Ucrainei a adoptat o hotarare de aprobare a proiectului de lucru pentru realizarea canalului Bistroe. Documentul cuprinde si un punct referitor la obligatia respectarii, pe parcursul executarii proiectului, a recomandarilor din 10 iulie 2006 ale Comisiei de Ancheta Internationala, constituite in temeiul prevederilor Conventiei de la Espoo din 1991 privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontalier.



Conform prevederilor Conventiei Espoo, Ucraina este obligata sa adopte hotararea finala privind proiectul Canalului abia dupa parcurgerea mai multor etape de consultare cu statele afectate. Desi au avut loc o serie de consultari, inclusiv cu autoritatile romane, Ucraina isi mentine pozitia, spunand ca este o decizie unilaterala continuarea proiectului pe Bistroe.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 907 ori