MAE: Decizia CIJ contribuie la independenta energetica a Romaniei

Marti, 03 Februarie 2009, ora 15:42
1578 citiri
MAE: Decizia CIJ contribuie la independenta energetica a Romaniei

Solutia data marti de Curtea Internationala de Justitie de la Haga constituie o contributie directa la consolidarea independentei energetice a Romaniei, cu atat mai importanta in actualul context energetic european, arata Ministerul roman de Externe comentand decizia in cazul Romania vs Ucraina.

Curtea Internationala de Justitie (CIJ) a pronuntat marti, in sedinta publica solemna care a avut loc in Marea Sala a Justitiei din Palatul Pacii din Haga, hotararea sa in procesul privind "Delimitarea Maritima in Marea Neagra" (Romania c. Ucraina). Hotararea CIJ recunoaste jurisdictia suverana si drepturile suverane ale Romaniei – in principal de exploatare a resurselor – pentru o suprafata de 9700 de kilometri patrati de platou continental si zona economica exclusiva, ceea ce reprezinta 79,3 % din zona de peste 12000 de kilometri patrati aflata in disputa cu Ucraina si pentru aproximativ 70% din resursele de hidrocarburi estimate a fi prezente in zona.

"Hotararea permite Romaniei sa inceapa demersurile pentru exploatarea directa a resurselor de hidrocarburi din zona in disputa care au fost alocate de CIJ Romaniei, care pana acum erau 'blocate' de la exploatare, ceea ce constituie o contributie directa la consolidarea independentei energetice a Romaniei, cu atat mai importanta in actualul context energetic european", se arata intr-un comunicat al MAE.

Ministerul roman de Externe reaminteste ca hotararea CIJ este direct aplicabila, obligatorie, definitiva (nu poate fi atacata) si executorie imediat, nefiind nevoie de demersuri de punere in aplicare a hotararii nici pe plan intern, nici international, nici in plan bilateral (nu sunt necesare acorduri de aplicare subsecvente la nivel interstatal).

Romania va respecta hotararea CIJ, care, de altfel, este o obligatie ce decurge din Carta ONU pentru ambele parti la diferend, reafirma MAE o pozitie exprimata anterior in mai multe ocazii. De asemenea, MAE roman reaminteste ca si autoritatile din Ucraina au declarat in repetate randuri ca vor respecta hotararea Curtii, cel mai recent cu prilejul vizitei lui Cristian Diaconescu, ministrul afacerilor externe, la Kiev, in 23 ianuarie 2009.

Linia de delimitare a fost trasata de CIJ pornind de la aplicarea metodei sale de delimitare dezvoltate in zeci de ani de jurisprudenta consolidata, conform regulilor relevante ale dreptului marii, asa cum au fost acestea aplicate de Curte la contextul geografic particular al zonei, arata MAE, care considera ca pozitia Romaniei a fost aparata profesionist, cu toate argumentele disponibile si toate elementele de proba care puteau sustine interesele si solutia propusa de Romania.

"MAE isi exprima speranta ca pronuntarea Hotararii CIJ va permite trecerea la dezvoltarea mai departe a relatiilor bilaterale, spre beneficiul ambelor tari si al cetatenilor lor", spune comunicatul institutiei.

Hotararea CIJ pune punct final unei dispute bilaterale complexe care dureaza de 42 de ani si care nu a putut fi rezolvata prin niciun alt mijloc. Romania si-a indeplinit astfel obiectivul strategic in acest dosar: trasarea unei linii echitabile, nesusceptibila de interpretari si care permite trecerea la exploatarea resurselor de hidrocarburi din zona alocata partii romane prin solutia CIJ. Solutia CIJ reprezinta un succes al aplicarii dreptului international, fiind o decizie corecta si echitabila, favorabila Romaniei, conchide Ministerul de Externe.

MAE reitereaza convingerea sa ca Hotararea CIJ va avea un impact pozitiv in plan bilateral si regional, prin exemplul pe care il ofera ca mod de solutionare a diferendelor in regiunea extinsa a Marii Negre.

Hotararea – care este a 100-a decizie a CIJ intr-un caz contencios – a fost citita de presedintele Curtii, doamna judecator Rosalyn Higgins. La finalul ceremoniei, originalul investit cu sigiliul oficial al CIJ (textul deciziei) a fost inmanat agentului Romaniei, Bogdan Aurescu.

#haga, #insula, #mae, #romania, #serpilor, #ucraina , #stiri Impact