Pretul petrolului a crescut la 113 dolari pe baril

Vineri, 25 Februarie 2011, ora 10:59
1634 citiri
Pretul petrolului a crescut la 113 dolari pe baril

Pretul petrolului a crescut vineri pe pietele asiatice cu peste un dolar, depasind 113 dolari pe baril, din cauza temerilor privind deficientele de productie pe fondul tensiunilor din Libia, desi Arabia Saudita, cel mai mare producator de titei din lume, da asigurari ca va acoperi orice lipsuri, anunta Mediafax.

Revolta populara din Libia a afectat semnificativ productia de 1,6 milioane barili de petrol pe zi a exportatorului nord-african, determinand negocieri intre Arabia Saudita si companiile petroliere europene, principalii clienti ai Libiei, transmite Reuters.

Pretul petrolului Brent cu livrare in aprilie a urcat cu 1,74 dolari pana la ora 6:53 GMT. Joi, cotatia a atins pentru scurt timp 119,79 dolari pe baril, un maxim al ultimilor doi ani si jumatate, dar a inchis la 111,36 dolari pe baril.

Cotatia titeiului WTI, de referinta in SUA, a urcat vineri cu 69 centi, la 97,97 dolari pe baril, dupa ce a atins joi 103,41 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din septembrie 2008.

Estimarile privind gradul in care revolta a afectat productia Libiei variaza semnificativ.

Agentia internationala pentru energie plaseaza impactul la 500.000-750.000 barili pe zi, in timp ce grupul italian ENI estimeaza o deficienta de 1,2 milioane barili pe zi. Mai multe terminale petroliere importante din Libia sunt sub controlul rebelilor.

Preturile petrolului sunt extrem de volatile, cu cele mai violente fluctuatii din septembrie 2008, investitorii reactionand rapid la orice stire privind evenimentele din Libia.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
#pretul petrolului, #dolari, #baril, #petrol , #stiri Impact