Verdictul UE: Mai multa austeritate!

Joi, 09 Iunie 2011, ora 19:43
1869 citiri
Verdictul UE: Mai multa austeritate!

Europenii nu sunt multumiti. Oricat de multa austeritate au impus statele membre ale UE, nu este suficient. Acesta este mesajul imperative de la Comisia Europeana care trimite recomandari catre toate cele 27 de state membre, potrivit noului sistem post criza de supraveghere centralizata si corectare a politicilor nationale de catre UE.

"Suntem pe cale sa implementam noul sistem de guvernare european", a precizat seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, in Parlamentul European.

Acesta a anuntat cele 27 de "prescriptii" nationale. Barroso a atras atentia statelor membre asupra a ceea ce trebuie sa faca pentru consolidarea politicii fiscale si modul in care economia poate fi reparata.

Potrivit analistilor, apelul UE este mult mai mult decat un apel pentru austeritate. Este o reteta pentru liberalizarea economiei europene, mult mai profunda decat pana acum.

De la interventii pentru reducerea salariilor la trecerea treptata spre impozitarea progresiva, UE spera sa transforme total economiile statelor membre, pentru a fi mai competitive pe plan mondial, demne de a concura cu cele ale SUA, China si a tarilor emergente.

In cadrul noului sistem de supraveghere centralizata, Comisia schiteaza o idee despre ce asteapta de la politicile economice nationale, un document care va fi mai apoi aprobat de catre Consiliul European.

Toate cele 27 de state membre isi vor prezenta bugetele si planurile economice catre Comisia Europeana, pentru a vedea daca sunt suficient de riguroase.

Apoi, in penultima etapa a acestui proces, Comisia isi va da acordul pentru planurile fiecarui guvern, va stabili ce trebuie sa fie corectat si va oferi o serie de recomandari.Planurile finale trebuie aprobate de Consiliul European.

In urmatoarele 12-18 luni, guvernele trebuie sa puna in aplicare toate schimbarile ordonate de Consiliul European.

In cazul in care tarile se afla in zona euro, aceasta supraveghere este sustinuta de impunerea unor amenzi rigide pentru guvernele care nu respecta planul, amenzi pana la 0,5% din PIB.

Pentru o economie de dimensiunea Spaniei, o astfel de amenda s-ar ridica la 5,25 miliarde de euro.

"Nu e vorba despre dictarea politicii guvernelor membre ale UE. Guvernele nationale isi asuma responsabilitatea pentru programele economice implementate", spun reprezentantii UE.

Potrivit acestora, impactul acestor politici nu se va mai opri la granitele nationale.

Comisia Europeana este constienta de nemultumirea pe care europenii o simt din cauza austeritatii, insa nu sustine nici o alta alternativa si considera ca toate schimbarile economice ar fi trebuit facute cu ani in urma.

Adresandu-se presei, Barroso a atras atentia ca in Portugalia, partidele care au respins austeritatea au fost "pedepsite" la alegerile generale recente.

Per ansamblu, concluzia Comisiei Europene este ca unele tari membre ale UE arata un grad insuficient de ambitie, iar altele sunt lipsite de specificitate.

"Multe state membre trebuie sa arate mai multa ambitie cand vine vorba de consolidare fiscala", a mai precizat Jose Manuel Barroso.

Recomandarile generale de semestru pentru toate statele trag un semnal de alarma asupra sistemelor de stabilire a salariilor care trebuie sa fie in concordanta cu productivitatea, pentru a nu submina competitivitatea.

Acestea fac referire de asemenea la cresterea varstei legale de pensionare in intreaga Europa.

Pensionarea anticipata trebuie sa fie eliminata, potrivit CE.

Aceste eforturi nu vor fi usor de pus in aplicare in multe tari.

Eforturile de crestere a varstei de pensionare in Franta de anul trecut au provocat greve pe scara larga si au "paralizat" o mare parte a tarii.

Analistii au precizat ca astfel de modificari ar lovi cel mai tare in "gulerele albastre" si ar duce la cresterea somajului in randul tinerilor.

Printre recomandarile facute de CE s-au mai numarat reducerea gradului de abandon scolar, cresterea participarii femeilor la forta de munca, sprijinirea formarii profesionale si invatarea pe durata intregii vieti.

Realitatea este ca toate tarile, in afara de Marea Britanie, vor fi nevoie sa joace dupa cum canta UE. Prin urmare, austeritatea trebuie sa continue. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

România, în topul european al unui sector economic cheie. Producția a crescut mai mult decât în zona euro
România, în topul european al unui sector economic cheie. Producția a crescut mai mult decât în zona euro
Producţia industrială în UE şi zona euro a crescut în luna februarie 2024, comparativ cu luna ianuarie 2024, iar România se numără printre ţările membre cu cele mai importante creşteri...
#UE, #zona euro, #austeritate, #consolidare fiscala, #state membre UE, #comisia europeana, #politica fiscala, #sistem european post criza , #stiri Impact