Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Piata asigurarilor de viata va creste cu pana la 5% in acest an

Piata asigurarilor de viata va creste cu pana la 5% in acest an

Vicepresedintele UNSAR, Cornelia Coman, considera ca piata asigurarilor de viata va creste cu pana la 5% in acest an, comparativ cu 2,3% in 2010, in conditiile intensificarii eforturilor de informare si educare a clientilor si crearii de produse si servicii adaptate la noile realitati economice.

"Sub umbrela UNSAR, jucatorii industriei de asigurari isi reunesc eforturile de informare si educare a clientilor, in conditiile noilor nevoi si asteptari ale acestora.

Astfel de initiative, alaturi de crearea de produse si servicii adaptate la noile realitati economice si de mentalitate, nu numai ca sustin dezvoltarea industriei de asigurari de viata, dar sunt o veriga de baza in recastigarea increderii oamenilor in acest tip de produse financiare.


Avansul de pana in 5% pe care il estimez pentru 2011 in piata asigurarilor de viata va veni in primul rand din aceste demersuri in beneficiul clientilor", a mentionat vicepresedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare din Romania (UNSAR), Cornelia Coman.


Aceasta a precizat ca putini romani sunt protejati financiar sau economisesc printr-o asigurare de viata.


"Romania are unul dintre cele mai scazute niveluri de penetrare ale asigurarilor de viata din Europa, de 0,3% din PIB.


Doar o treime dintre romani detin o asigurare de viata, comparativ cu 54% la nivel global", a spus Cornelia Coman, care este si director general al ING Asigurari de Viata.

Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), piata asigurarilor din Romania a scazut anul trecut cu 5,7%, la 8,364 miliarde lei. Astfel, piata de asigurari generale a scazut in 2010 cu 7,5%, la 6,69 miliarde lei fata de 2009, in timp ce piata de asigurari de viata a sporit cu 2,32%, la 1,66 miliarde lei.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 995 ori