Piata pensiilor facultative a sporit in aprilie cu 2,47%

Marti, 17 Mai 2011, ora 15:02
1404 citiri
Piata pensiilor facultative a sporit in aprilie cu 2,47%

Volumul total de active nete administrate de fondurile de pensii facultative (pilon III) a ajuns la 372,3 milioane lei (91,38 milioane euro) la sfarsitul lui aprilie, in crestere cu 2,47% fata de martie 2011, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) citate de NewsIn.

Numarul total de participanti atrasi de cele 13 fonduri de pensii facultative era de 234.942 la sfarsitul lui aprilie, in crestere cu 1,89% fata de luna anterioara.

ING Optim este pe primul loc dupa numarul de clienti, cu 68.126 participanti atrasi.

Dupa criteriul activului net, liderul pietei este tot ING Optim, cu active nete de 122,6 milioane lei, urmat de BCR Prudent, care a ajuns la finalul lunii aprilie la un activ net de 64,55 milioane lei.

Potrivit legislatiei in vigoare, pot contribui la pensiile private facultative salariatii cu varsta de cel mult 52 de ani si sase luni.

Primele contributii in sistemul pensiilor private facultative (pilonul III) au inceput sa fie colectate in mai 2007.

Executivul a aprobat majorarea pragului de deductibilitate la pensiile private facultative pana la 400 euro/angajat din 2009, de la 200 euro.

La data raportarii, erau active 13 fonduri de pensii facultative (pilonul III): ING Activ si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata), BCR Prudent (administrat de BCR Asigurari de Viata), Pensia Mea (administrat de Aviva Asigurari de Viata), AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Fond de Pensii Facultative), OTP Strateg (administrat de OTP Garancia Asigurari), Raiffeisen Acumulare (SAI Raiffeisen Asset Management), Concordia Moderat (Asirom-Concordia Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative SA), Eureko Confort (Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), BRD Primo si BRD Medio (administrate de BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private) si Stabil (Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), potrivit arbitrului pensiilor private. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pensii private, # pensii facultative, # piata pensiilor facultative , #stiri ING