Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Profitul brut al ING Asigurari de Viata a scazut cu 42%

Profitul brut al ING Asigurari de Viata a scazut cu 42%

Profitul brut inregistrat de ING Asigurari de Viata dupa primele noua luni ale anului a fost de 46 milioane lei, cu 42% mai mic decat in perioada similara din 2009, cand rezultatul brut fusese de 79,5 milioane lei, potrivit datelor companiei, informeaza NewsIn.

"Rezultatul inregistrat este unul asumat, in linie cu cel bugetat, si a fost influentat de proiectele complexe desfasurate in vederea cresterii beneficiilor pentru clienti. Acestea au insemnat reducerea anumitor categorii de taxe la produsele unit-linked, dar si investitii in lansarea de noi produse si servicii", au declarat reprezentantii companiei.

Pe segmentul de asigurari de viata, volumul primelor brute subscrise de ING dupa primele noua luni a fost de 404,42 milioane lei, in crestere cu 4,3% fata de finalul lunii septembrie 2009.


De asemenea, valoarea activelor financiare in administrare a ajuns la 1,94 miliarde lei la sfarsitul lunii septembrie, in crestere cu 13% fata de aceeasi perioada a anului trecut.


Totodata, numarul total de contracte rascumparate si reziliate in ianuarie-septembrie 2010 a scazut cu 30% fata de intervalul similar din 2009, in vreme ce marja de solvabilitate disponibila a ING Asigurari de Viata este de 2,05 fata de nivelul minim cerut de lege de 1, iar coeficientul de lichiditate este de 5,06 comparativ cu nivelul minim cerut (1).


Pe segmentul de pensii facultative, valoarea activelor nete aferente celor doua fonduri administrate de ING Asigurari de Viata (ING Activ si ING Optim) a fost de 132,8 milioane lei la finalul lunii septembrie, in crestere cu peste 82% fata de aceeasi perioada a anului trecut, se mai arata in raportul companiei.


Astfel, la finele lunii septembrie 2010, ING Asigurari de Viata detinea pe Pilonul III o cota cumulata, in functie de active, de 44,6%, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).


La aceeasi data, cele doua fonduri din administrarea ING insumau 82.374 de participanti, in crestere cu 20% fata de septembrie 2009.


De asemenea, randamentul anualizat de la lansare pana la 30 septembrie 2010 a fost de 11,22% pentru ING Activ si 12,98% pentru ING Optim, in timp ce randamentul mediu anualizat al tuturor fondurilor de pensii facultative din piata in acelasi interval a fost de 9,3% .



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 968 ori
Citeste mai multe despreasigurari viata profit ing prime