Taxarea sistemului bancar, o idee ce trebuie ucisa din fasa?

Vineri, 23 Septembrie 2011, ora 14:03
1324 citiri
Taxarea sistemului bancar, o idee ce trebuie ucisa din fasa?

Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice, Gheorghe Gherghina, a vorbit recent de posibilitatea introducerii unui sistem de taxare a bancilor, in scopul echilibrarii dificultatilor in sistemul financiar, declansand, cum era firesc, un val de revolte in randul bancherilor. 

Nici analistii financiari nu sustin masura mentionata de Finante, considerand-o nu doar neadaptata la sistemul bancar autohton, dar si initiata intr-un moment total nepotrivit, avand in vedere situatia economica actuala.

Potrivit analistului financiar Bogdan Glavan, nu poate fi vorba decat de un proiect iluzoriu.

Statul poate avea doua scopuri posibile: echilibrarea bugetului, prin atragerea de surse suplimentare, pe de o parte, si realizarea unei justitii morale, pe de alta parte, in conditiile in care, din cauza ajutoarelor acordate sistemului bancar in perioada crizei, s-a ajuns la dezechilibrele actuale din buget.

"Taxarea suplimentara a sistemului bancar este o idee gresita din doua motive: in primul rand nu poti realiza justitie prin impozitare si, in al doilea rand, nu poti spera sa atragi bani la buget avand in vedere nivelul foarte mare al fiscalitatii. In concluzie, masura este negandita, fiind vehiculata, de altfel, doar la nivel de idee", a mentionat Bogdan Glavan.

Legitimitatea masurii discutate poate fi dezbatuta, a spus economistul ING Bank, Vlad Muscalu, pentru efin.ro, insa, cu siguranta, nu este o actiune oportuna, avand in vedere performantele economice din prezent. Astfel, taxarea suplimentara ar complica activitatea sistemului bancar, ceea ce ar duce la incetinirea sau chiar la amanarea activitatii de creditare, determinand, in mod implicit, incetinirea cresterii activitatii economice.

Citeste continuarea pe Ziare.com.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#taxarea sistemului bancar, #banci, #taxa banci, #banci, #taxa , #stiri ING