Inflatia in Romania a atins un nou minim istoric, in iunie

Joi, 10 Iulie 2014, ora 10:43
1191 citiri
Inflatia in Romania a atins un nou minim istoric, in iunie

Rata anuala a inflatiei (pe ultimele 12 luni) a atins un nou minim istoric - 0,66% in iunie, dupa scaderea preturilor de consum cu aproape 0,3% in iunie 2014 comparativ cu mai 2014, pe fondul ieftinirii alimentelor si serviciilor, arata datele Institutului National de Statistica (INS) publicate joi.

In luna iunie, fata de luna anterioara, preturile marfurilor alimentare au scazut 0,7%, tarifele serviciilor cu 0,2%, in timp ce preturile marfurilor nealimentare au crescut cu 0,1%.

Cresterea medie a preturilor pe total, in ultimele 12 luni (iulie 2013 - iunie 2014) fata de precedentele 12 luni (iulie 2012 - iunie 2013), determinata pe baza IPC, este 1,7%, iar cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este 1,5%.

Fata de finalul anului trecut, alimentele s-au scumpit in medie cu 0,11%, marfurile nealimentare - cu 2,13%, iar serviciile s-au scumpit cu 0,95%. Comparativ cu iunie 2013, preturile alimentelor sunt mai mici, in medie, cu 3,18%, produsele nealimentare sunt mai scumpe cu 3,02%, iar serviciile sunt mai scumpe cu 2,77%.

Rata medie lunara a inflatiei in primul semestru din 2014 a fost de 0,2% comparativ cu 0,3% in aceeasi perioada a anului trecut.

"Nu vedem un risc de deflatie in Romania, daca va uitati la inflatia medie anuala este in jur de 2%, mai are, daca se va duce sub 1%, deci nu la acest lucru ne-am referit, ci la incertitudini in general si legat de faptul ca aceasta evolutie favorabila a preturilor este legata de evolutia preturilor agroalimentare. Avem si un efect de baza, care in septembrie va disparea, este vorba de TVA-ul la paine, sunt incertitudini in ceea ce priveste pretul titeiului, nu le putem descifra in prezent. Daca ar fi sa ne luam dupa comentarii, pretul titeiului o poate lua in ambele directii. Deci incertitudinile nu sunt multe, sunt doua pe care le-am trecut separat: deficitul de cerere si o imbunatatire a anticipatiilor inflationiste. Publicul, pietele, cred din ce in ce mai mult ca Romania a ajuns in situatia unei inflatii scazute, deci nu suntem siguri ca aceasta traiectorie, care este sensibil imbunatatita fata de traiectoria de la inceputul anului, este una de durata, adica nu se termina in partea a doua a anului, se duce si in 2015", a declarat, la inceputul lunii iulie, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#inflatia anuala, #preturi consum, #preturi marfuri alimentare , #stiri INS