Declinul PC-urilor afecteaza grav profitul Intel

Joi, 18 Iulie 2013, ora 10:45
1474 citiri
Declinul PC-urilor afecteaza grav profitul Intel

Intel, cel mai mare producator de microprocesoare la nivel mondial, a anuntat venituri si profit in scadere pentru trimestrul al doilea al acestui an si a prezentat, pentru trimestrul al treilea, o prognoza usor mai slaba fata de estimarile pietei, pe fondul declinului vanzarilor de PC-uri.

Astfel, profitul net al companiei a coborat cu 29% pe trimestrul al doilea, de la 2,8 miliarde de dolari la 2 miliarde de dolari, desi veniturile au scazut doar cu 5%, la 12,8 miliarde de dolari, fata de 13,5 miliarde de dolari in perioada corespunzatoare a anului trecut, potrivit unui comunicat de presa al gigantului IT.

Pentru trimestrul al treilea, Intel estimeaza venituri de 13,5 miliarde de dolari, cu o marja de eroare de 500 milioane de dolari.

Media estimarilor analistilor plaseaza veniturile din trimestrul curent la 13,7 miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg.

Actiunile companiei au scazut cu pana la 4,3% in sesiunea extinsa de tranzactionare de miercuri seara pe bursa de la New York. Fata de inceputul acestui an, actiunile Intel s-au apreciat cu 17%.

Vanzarile Intel scad incet, dar sigur

Veniturile companiei au scazut astfel pentru cel de-al patrulea trimestru consecutiv, pe fondul declinului abrupt al pietei computerelor personale, care pierde clienti in favoarea smartphone-urilor si tabletelor.

Pentru acest an, Intel anticipeaza ca vanzarile nu vor inregistra o variatie semnificativa fata de 2012, estimare similara cu cifrele inaintate de analisti, care plaseaza veniturile companie pentru 2013 la 53,5 miliarde de dolari.

Compania si-a redus bugetul de investitii in productie si echipamente cu 1 miliard de dolari, la 11 miliarde de dolari.

Vanzarile de PC-uri au scazut la nivel global cu 10,9% in trimestrul al doilea, la 76 milioane unitati, cu 15 luni consecutive de declin, potrivit datelor companiei de cercetare Gartner.

Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile, prin introducerea unei caracteristici îmbunătățite de „partajare audio”....
Apple Music, Apple TV și Apple Devices, disponibile și pe Windows
Apple Music, Apple TV și Apple Devices, disponibile și pe Windows
Apple a lansat oficial trei aplicații dedicate pentru utilizatorii de Windows: Apple Music, Apple TV și Apple Devices. Actualizarea face parte din eforturilor companiei de a se distanța de...
#profit Intel, #rezultate financiare Intel 2013, #vanzari PC Intel, #prognoze Intel , #Profit