Fostul presedinte sud-african Nelson Mandela, in varsta de 93 de ani, a fost spitalizat, sambata, avand dureri abdominale.
"Presedintele Jacob Zuma doreste sa anunte ca fostul presedinte Nelson Mandela a fost internat in spital", se arata intr-un comunicat al Presedintiei.
"Mandela acuza de mult timp dureri abdominale, iar medicii au stabilit ca are nevoie de o atentie medicala specializata".
_____________________________________________________________________________________
UPDATE
Nelson Mandela a fost operat, iar starea sa este stabila in prezent, relateaza BBC News, precizand ca fostul presedinte sud-africane este constient, vorbeste si ar putea fi externat duminica.
Nu se stie la ce spital a fost internat fostul presedinte, dar exista informatii ca ar putea fi vorba de un spital militar de la Pretoria.
_____________________________________________________________________________________
Mandela a fost inchis timp de 27 de ani, iar in data de 11 februarie 1990 a fost eliberat.
Primul presedinte al Africii de Sud din perioada post-apartheid a mai fost internat anul trecut pentru o infectie respiratorie acuta.
Mandela a aparut ultima data in public la finala Cupei Mondiale de fotbal, organizata de Africa de Sud in iulie 2010. Locuind de obicei in satul sau din provincia Eastern Cape, Mandela s-a intors in casa sa din Johannesburg, luna trecuta.
Mandela, laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1993, a fost ales in 1994 drept primul presedinte de culoare din Africa de Sud. In acel an, tara a avut parte de primul scrutin deschis tuturor locuitorilor.
Mandela s-a retras in 1999, dupa un singur mandat.