Canalul Panama introduce o suprataxa de 10.000 de dolari pentru vapoare din cauza secetei

Marti, 14 Ianuarie 2020, ora 11:47
5347 citiri
Canalul Panama introduce o suprataxa de 10.000 de dolari pentru vapoare din cauza secetei
Foto: Pixabay

Navele care trec prin Canalul Panama vor trebui sa plateasca o suprataxa destinata sa compenseze nivelul redus al apelor in Lacul Gatun, principala sursa de alimentare cu apa a canalului transoceanic, a anuntat luni administratorul canalului, Ricaurte Vasquez, transmite AFP.

Incepand din data de 15 februarie 2020, navele cu o lungime mai mare de 38,1 metri si o latime de 27,7 metri vor trebui sa plateasca o suprataxa de 10.000 de dolari pentru fiecare trecere prin Canalul Panama. In plus, aceste nave vor trebui sa plateasca o suprataxa variabila intre 1% si 10% din taxa normala, in functie de nivelul apelor in lacul Gatun la momentul traversarii.

"Fenomenele pe care le constatam cu privire la ploi si cresterea temperaturilor care majoreaza evaporarea in lacurile care alimenteaza canalul ne obliga sa luam aceste masuri", a explicat administratorul canalului, Ricaurte Vasquez.

Anul trecut, Canalul Panama a fost nevoit sa functioneze cu trei miliarde de metri cubi de apa, fata de 5,2 miliarde metri cubi care sunt in mod normal necesari, in conditiile in care ploile locale au fost cu 20% sub media precipitatiilor in ultimii 70 de ani.

Aproximativ 14.000 de nave trec anual prin Canalul Panama, care face legatura intre oceanele Atlantic si Pacific. Autoritatea Canalului Panama (APC) estimeaza ca 3,5% din comertul mondial trece prin acest canal care este utilizat in special de SUA, China si Japonia.

#suprataxa canalul Panama , #America