Trump se targuieste cu UE: Renuntam la taxele suplimentare daca renuntati si voi la ale voastre

Luni, 12 Martie 2018, ora 10:50
5130 citiri
Trump se targuieste cu UE: Renuntam la taxele suplimentare daca renuntati si voi la ale voastre
Foto: CC0 Creative Commons

Presedintele Statelor Unite, Donald Trump, anunta ca va excepta Uniunea Europeana de la taxele vamale asupra otelului si aluminiului, daca aceasta va renunta la propriile bariere impuse produselor americane.

Taxele vamale de 25% asupra importurilor de otel si de 10% la asupra celor de aluminiu, anuntate de Donald Trump, sunt contestate de europeni si alti parteneri comerciali ai Statelor Unite ca Japonia, insa acestia au esuat in a obtine o intelegere intr-o serie de intrevederi desfasurate sambata la Bruxelles, relateaza AFP.

"Uniunea Europeana, tari minunate care trateaza foarte rau Statele Unite in comert, se plange de taxele asupra otelului si aluminiului" a scris Donald Trump pe Twitter.

"Daca abandoneaza obstacolele lor ingrozitoare si taxe vamale asupra produselor americane, le vom abandona si noi pe ale noastre. Daca nu, vom taxa masinile etc. Corect!", a adaugat el.

Europenii i-au facut cunoscute nemultumirile lor sambata reprezentantului american pentru comert, Robert Lighthizer, prezent la Bruxelles pentru o reuniune prevazuta cu mult timp inainte cu comisarul pentru comert, Cecilia Malmstrom, si ministrul japonez al economiei, Hiroshige Seko. Japonia, ca si Uniunea Europeana, cere sa fie scutita de taxele americane.

"Discutia a fost sincera", dar "nu am obtinut imediat claritate asupra procedurii de a fi exceptati si discutiile vor continua saptamana viitoare", a anuntat Cecilia Malmstrom intr-un mesaj pe Twitter la finalul reuniunii care a durat aproape patru ore.

#Donald Trump taxe UE, #taxe UE SUA , #America