Printul William si Kate - primul an de la casatorie

Duminica, 29 Aprilie 2012, ora 15:45
2664 citiri
Printul William si Kate - primul an de la casatorie

Printul William si sotia sa, Kate Middleton, au reusit sa parcurga un prim an de casnicie "fara greseala", afirma in unanimitate expertii in istoria casei regale britanice, iar tara intreaga asteapta de acum cu infrigurare nasterea unui mostenitor.

Casatoria de pe 29 aprilie 2011 a printului William, al doilea in ordinea de succesiune la tronul britanic, cu Kate Middleton "a salvat imaginea monarhiei in randul publicului", considera expertul in istoria familiei regale Robert Jobson, intr-un interviu acordat AFP.

Ducele si ducesa de Cambridge - titlurile oficiale ale celor doi tineri casatoriti - vor celebra de o maniera privata aceasta prima aniversare, a precizat un purtator de cuvant al palatului regal britanic.

Ei se vor afla insa in centrul atentiei din luna iunie, cu ocazia ceremoniilor dedicate jubileului de diamant al reginei Elizabeth a II-a, ce marcheaza 60 de ani domnie a suveranei britanice.

Biograful Andrew Morton spunea in urma cu un an ca, "daca Kate nu va ramane insarcinata in primele noua luni (de la casatorie, n.r.), ea va contrazice 200 de ani de traditie monarhica".

Insa printul William "a spus clar, de la bun inceput, ca va face lucrurile in ritmul lui", reaminteste Robert Jobson.

In ceea ce o priveste, Kate, "la varsta de 30 de ani, va dori in mod sigur sa isi mareasca familia cat de repede va fi posibil. Ea are o relatie de peste opt ani cu William si este in mod evident indragostita de el", a adaugat Jobson.

De la nunta din aprilie 2011, cuplul regal britanic a efectuat un turneu oficial triumfal in Canada si in statul american California si s-a intalnit cu presedintele Barack Obama si cu sotia acestuia. Aparitiile publice ale celor doi tineri, zambitoare si binevoitoare, sunt apreciate de public.

In ciuda aparitiilor lor publice considerate clasice, printul William si Kate apar cu o constanta impresionanta pe prima pagina a ziarelor din lumea intreaga. "Sunt frumosi amandoi, iar in plus, mai exista si factorul Diana" - mama printului William -, remarca Robert Jobson, reflectand "verdictul" dat de majoritatea comentatorilor specializati in viata si istoria familiei regale britanice.

Kate si sora ei Pippa au fost incluse pe lista celor mai influente 100 de personalitati din lume, intocmita de revista Time.

Stilul vestimentar abordat de Kate, extrem de clasic, nu o recomanda ca un model in moda, dar nici nu "strica" armonia din fotografiile familiei regale. Garderoba ei, cumparata adeseori din magazine pret-a-porter, declanseaza imediat vanzari record.

Familia regala britanica, care a tras invatamintele necesare din tragedia printesei Diana, a luat in mod evident decizia de a o integra pe Kate, care a participat deja la doua angajamente oficiale alaturi de regina Elizabeth a II-a, in timpul carora suverana britanica a aparut de fiecare data zambitoare si foarte amabila.

Camilla, soacra ducesei de Cambride si sotia printului Charles, a invitat-o de mai multe ori la ea pe Kate, pe durata celor sase saptamani in care printul William a fost plecat intr-o misiune in Insulele Falkland. Printul William este pilot de elicopter in cadrul Royal Air Force si participa adeseori la misiuni de salvare si de pregatire.

Ca si mama lui, printul William sustine mai multe cauze umanitare, iar Kate i-a urmat exemplul, devenind patroana a patru organizatii caritabile.

Cei doi, care locuiesc in prezent intr-un castel in Tara Galilor, aflat in apropiere de baza aeriana unde lucreaza printul William, se vor muta in 2013 intr-un vast apartament din palatul Kensington din centrul Londrei.

Printre putinele critici aduse cuplului regal se numara aceea potrivit careia William si Kate sunt cam "insipizi", in contrast evident cu exuberanta afisata de printul Harry. Fratele mai mic al printului William a reprezentat un veritabil motiv de bucurie pentru reprezentantii presei internationale, cu glumele si entuziasmul lui din timpul unui turneu recent sustinut in Caraibe.

"Ei (William si Kate, n.r.) nu vor sa faca pasi gresiti, sunt foarte prudenti, poate chiar prea prudenti. Stiu ca viitorul monarhiei sta pe umerii lor", a conchis Robert Jobson.

#nunta print William Kate Middleton, #print William Kate un an casatorie, #Duce Ducesa Cambridge casatorie , #Anglia