Dubai World ar putea propune luni creditorilor rambursarea tuturor datoriilor pe termen mediu

Duminica, 20 Decembrie 2009, ora 18:51
1483 citiri
Dubai World ar putea propune luni creditorilor rambursarea tuturor datoriilor pe termen mediu

Grupul Dubai World ar putea propune plata tuturor datoriilor "pe termen mediu", in cadrul negocierilor ce vor incepe luni cu creditorii, pentru reesalonarea unor datorii de 22 miliarde dolari, a anuntat duminica publicatia The National, citata de AFP.

Doi inalti responsabili din Dubai, printre care si seful comitetului fiscal suprem al emiratului, seicul Ahmed Ben Said Al-Maktum, aflati in vizita la Londra, si-au asigurat interlocutorii ca aceasta optiune este "o posibilitate pe termen mediu", a adaugat cotidianul, ce este controlat de guvernul din Abu Dhabi.

"Acestia au asigurat ca exista mai multe optiuni pe care guvernul din Dubai le considera fezabile si sustenabile pentru Dubai World. Plata tuturor creantelor este una dintre aceste optiuni", mai scrie The National, citand o sursa prezenta la negocierile din Londra.

Reprezentantii Dubai World se intalnesc luni la Dubai cu reprezentantii a peste 90 de banci creditoare, reuniunea marcand inceputul unui lung proces de negocieri. Inaintea inceperii negocierilor, Bursa din Dubai a inchis sedinta de duminica, prima a saptamanii, in scadere cu 2,51%, la 1.832,09 puncte.

Cealalta bursa din Emiratele Arabe Unite, de la Abu Dhabi, a inchis in usoara scadere, indicele ADX coborand cu 0,91%, la 2.749,08 puncte.

Negocierile urmeaza sa aiba ca punct central suma restanta din datoria totala de 26 miliarde dolari, pe care Dubai World vrea sa o renegocieze cu creditorii, dupa ce a reusit sa ramburseze 4,1 miliarde dolari, ajunse la scadenta pe 14 decembrie.

Rambursarea acestei datorii a grupului Nakheel a fost posibila datorita unui ajutor de 10 miliarde dolari acordat Dubaiului de guvernul din Abu Dhabi, cel mai bogat dintre Emiratele Arabe Unite.

Dubaiul, ce se confrunta cu dificultati financiare ce au adus datoria publica la circa 100 miliarde dolari, potrivit agentiei de rating Moody's, a solicitat pe 25 noiembrie un moratoriu de sase luni la plata datoriilor grupului Dubai World. 

#dubai, #world, #datorii, #creditori , #Arabia