Productia de petrol a Libiei a scazut la jumatate din cauza violentelor

Marti, 01 Martie 2011, ora 09:59
1655 citiri
Productia de petrol a Libiei a scazut la jumatate din cauza violentelor

Productia de petrol a Libiei, al 12-lea mare exportator din lume, a scazut la jumatate ca urmare a ciocnirilor violente intre opozantii si sustinatorii liderului Muammar Gaddafi, potrivit Agentiei Internationale pentru Energie (AIE), transmite Reuters, citat de Mediafax.

Companiile straine au inceput sa isi retraga angajatii din Libia, iar trei mari producatori de petrol si gaze chinezi si-au evacuat integral personalul.

Circa jumatate din productia de petrol de 1,6 milioane de barili pe zi a Libiei a fost oprita, a declarat Fatih Birol, economist sef al AIE.

Pretul petrolului a urcat saptamana trecuta la aproape 120 dolari pe baril, pentru prima oara dupa 2008, din cauza problemelor din Libia.

Luni, pretul petrolului s-a mentinut la circa 112 dolari pe baril, in conditiile in care Arabia Saudita s-a angajat sa acopere orice deficit de oferta.

Birol a avertizat ca exista un pericol serios pentru redresarea economiei mondiale, daca pretul petrolului se va mentine la nivelul actual pentru restul anului.

#petrol, #productia petrol, #libia, #violente , #Arabia